Acum 15 minute s-a produs lansarea cărţii tale la “Librăria din Centru”… Nu atît lansarea, cît ceea ce a fost pînă la lansare a provocat foarte mari discuţii - pe net, la telefoane… De fapt, înţeleg că a fost o chestie foarte bine calculată de la bun început. Ţi-ai ales două personaje-cheie care să vină să discute despre cartea ta: Marc Tkaciuk, căruia întîi trebuia să-i fie oponent Sandu Tănase, dupa aceea trebuia să-i fie oponent Oleg Serebrian, după aceea… ce s-a întîmplat? 

Sîntem prea obişnuiţi cu lansări la care vin fie prieteni, fie oameni din breaslă - un cerc oarecum închis. Noi între noi ne citim, ne lăudăm, ne spunem păsul şi cam atît. O poveste care devine total neinteresantă. 

Bine, asta este metoda clasică. Tu ai dorit să mergi pe altă metodă, tu ai ales provocarea, ai ales scandalul. Deci? Ce-am avut? 
Precum am zis, puteam să-mi aduc o mulţime de prieteni care să-mi vorbească frumos, puteam să-mi aduc oameni  importanţi, o jumătate de Guvern, cred... Şi aici intervine povestea asta, în care “patrioţii” s-au scandalizat, s-au oripilat, s-au spart în figuri că nu vor sta în aceeaşi încăpere cu Tkaciuk… Sincer spun, eu cred că Republica Moldova  are prea mulţi patrioţi şi prea puţini cetăţeni. Dar este o problemă mai veche. 

Nu ştiu dacă e adevărat,  dar sună frumos… Deci. 
M-am gîndit sa fac un sparring, de fapt e o poveste mai lungă legată de acest personaj, Marc Tkaciuk.  

Ai obsesie pentru el? 
Nu. Am încercat să aduc un personaj mai de o anumită coloratură, care ţine de economia cărţii mele… 

Hai să recunoaştem că a fost de fapt un truc de PR foarte bun. 
N-a fost nici un truc de PR. 

Dar nu mă convingi… Tu de fapt nici nu-ţi doreai pînă la urmă ca el să vină, ceea ce s-a şi întîmplat, nu a venit. Dar în schimb s-a discutat despre asta două săptămîni. Ştii care au fost reacţiile, ai participat… 
Nu este un truc de PR şi pot să demonstrez lucrul ăsta. S-a spus de cîteva ori în presa naţionalistă că aş fi prieten cu Marc Tkaciuk. Nu ne-am văzut niciodată în viaţă… 

Avem aşa ceva? Presă naţionalistă? 
În România da, aici... bănuiesc că ar trebui să fie. 

Te-ar deranja o asemenea afirmaţie, că eşti  prieten cu Marc Tkaciuk? 
Pe mine nu mă deranjează adevărurile, pe mine mă deranjează neadevărurile. Pot să spună asta despre oricare membru de guvern pe care îl cunosc, căci sînt amic sau fost amic… Dar cu Tkaciuk m-am văzut prima dată aseară. Eu îmi calculez gesturile… 

Tocmai asta e, a fost un calcul foarte bun, eu te felicit pentru asta… 
Stai să mă explic. Calculul meu nu este să arăt ce oameni pot să aduc sau să nu aduc. Pe mine mă interesează altceva. De exemplu, am pus un pariu cu mine însumi, că eu pot să deconstruiesc mitul din mintea moldovenilor, mitul Marc Tkaciuk, în trei luni. Pot să fac chestia asta. Pot să deconstruiesc cînd vreau şi cum vreau. 

Mitul Marc Tkaciuk în trei luni? Hai să-şi propun altceva mai bun: deconstruieşte mitul Vasile Ernu într-un minut. 
Mitul Vasile Ernu? Eu nu sînt un scriitor care se construieşte pe bază pe tehnici de PR şi de management. 

Pai, tu tocmai asta faci! O faci bine, nu te acuz...
Stai să le luăm pe rind. În ziua de azi cartea nu se mai dezlipeşte ca în trecut de scriitorul în carne şi oase. Cartea şi scriitorul fac un cumul întreg. 

Tu crezi? Cartea nu mai are viaţa ei aparte? O carte bună are viaţa ei aparte, o carte mai puţin bună trebuie să fie legată de scriitor?.. 
O carte în ziua de azi este legată de scriitor datorită mediilor în care trăim. Cartea este un produs, însă un produs de un anumit tip. În primul rînd, cartea concurează cu alte medii, cel mai mare concurent este cultura de masă. Ceea ce era scriitorul acum un secol, sînt astăzi starurile rock, tv, cinema etc. Scriitorul împrumută din aceste noi medii şi se bate împreună cu ei pentru atenţia publicului. De asta scriitorul devine o componentă  a cărţii lui… De aceea scriitorul trebuie să fie prezent, asta nu noi am inventat, ci spaţiul Occidental. 

Bine, în anii ‘70-80 scriitorul a fost mai ceva decît starurile, fenomen ce poate să revină acuma, pentru că istoria face valuri. Dar să revenim. Deconstruieşte mitul Tkaciuk şi mitul Vasile Ernu. 
Mitul Vasile Ernu las’ să-l deconstruiască Tkaciuk. 

Dar nu are el treabă cu tine, vezi că nici nu a venit la lansare, nu a dorit să fie folosit în PR -ul tău. 
Glumesc. Pentru mine punerea lui Tkaciuk în această combinaţie de posibil vorbitor a fost mai degrabă aruncarea unei mănuşi, doar nu l-am invitat în calitate de prieten. 

Dar nici în calitate de duşman. Ci de personaj care aduce oameni. 
Nici în calitate de duşman, ci de oponent. Noi sîntem oponenţi într-o anumită formulă de joc. În timpul apropiat vom organiza o dezbatere în care vom fi oponenţi evidenţi, în care vom lucra în echipe de dezbateri publice. Ca să te baţi cu Marc Tkaciuk în primul rînd trebuie să-l aduci pe scenă. 

Dar nu mi se pare un personaj cu care mai trebuie să te baţi, mie mi se pare uşor răsuflat, uşor dezumflat, uşor din ziua de ieri. Ce rost are? Era bine să te baţi cu el cînd era la putere… 
Bătaia nu înseamnă a lovi, e o chestie de polemică. Oricum el reprezintă cel mai puternic partid, ca să ne înţelegem. Problema cea mai mare nu este mitul, problema cea mai mare  este modul în care reacţionează intelectualitatea basarabeană. 

Dar tu ai prevăzut reacţia lor! 
Dar eu nu pot să cred că oamenii pe care îi consideram cu mintea deschisă reacţionează într-un fel ca “nu pot sta în aceeaşi încăpere cu Marc Tkaciuk”. Păi nu poţi să te baţi fără să intri într-un dialog. 

Dar tu ai avut nevoie de dialog în seara asta? Mi se pare că ai avut nevoie doar de  discuţii în jurul numelui tău şi al cărţii tale… 
Ceea ce vă spun este următorul lucru. Ca să poţi să deconstruieşti ceva, în primul rind trebuie să-l faci vizibil. În momentul în care toţi intelectualii vobesc în felul ăsta: “uau, cardinalul negru care stă ascuns şi trage, şi face şi nu ştiu ce “ eu spun: e foarte simplu. În momentul în care îl pui pe scenă, îl faci vizibil într-un asemenea gen de dialog, lucrurile se pot dovedi mult mai simple, regele poate să fie foarte gol… 

Da, admit, ambii regi pot fi goi acolo, pe ring… 
Problema cea mai mare este să scot preconcepţiile şi prejudecăţile şi tot soiul de obsesii din mintea oamenilor. Mitul Marc Tkaciuk trăieşte din această obsesie a intelighenţiei şi a elitei… 

Nu degeaba a făcut NLP , nu degeaba a făcut antropologie, nu degeaba a făcut tot felul de lucruri care să-i dea o anumită putere asupra oamenilor… Deci, el şi-a atins scopul. Păi şi tu vrei acelaşi lucru, numai că eşti puţin pe altă poziţie. 
Eu vreau să devin un scriitor care să fie cititşi discutat. Atîta vreau.  

Asta te aşteaptă, te asigur. Am înţeles deja că ai un apetit pentru scandal, deşi nu-l recunoşti. Te plictiseşte viaţa de zi cu zi? 
Mă interesează să propun anumit gen de literatură şi anumt gen de acţiune care te pune automat pe reflecţie, pe gînduri. 

Şi dacă ne sculăm de pe gînduri, ce urmează? Tu nu faci impresia de om chiar preocupat de temele pe care le abordează. Faci impresia de om care spune: hm, ar fi bine să-i punem la punct pe intelectuali, să vedem cum reacţionează, ar fi bine să mai facem o raită şi prin etapa asta a istoriei, să le punem pe toate într-un colţunaş şi să le prezentăm drept produs literar. Nu seamănă a fi ceva care te-a frămîntat, care te-a obsedat. De fapt, eu percep cartea ta ca pe un produs foarte bine calculat, ştiind ce puncte sensibile atinge, dar care te lasă pe tine oarecum în afara pericolului. “Am lansat. Să vedem cum reacţionaţi”. Nu? 
Nu. Această carte este gîndită, este construită. Eu nu cred în scriitori care stau aşa şi îi loveşte inspiraţia… 

Bine, nu vorbim de muză şi de inspiraţie. Vorbim despre ceva care te doare şi tu scrii, sau despre ceva care ar putea să atingă nervul inflamat al cuiva şi să provoace discuţii. 
Sînt teme care mă obsedează de mult timp, eu cred că în scriitură se vede cînd e vorba de autentucitate sau cînd e vorba de o temă falsă, scrisă fals. Cel puţin despre prima carte a mea s-a scris aproape unanim că este o carte foarte sinceră. Asta i-a lovit pe români, sinceritatea de tip rusesc.  

Ei au perceput-o ca sinceră sau tu ai vrut ca ea să fie percepută ca sinceră? 
Eu vreau multe, vreau să fiu mai bun decît  Tolstoi, dar nu-mi iese tot timpul. Eu asta am putut, asta am scris. Vorbesc despre cum au perceput ei. Şi atunci îi cred pe cuvînt. Eu chiar cred ca în cartea mea există o mulţime de zone de risc, şi mie îmi plac zonele de risc… 

Care sînt riscurile? Ceea ce ai vorbit tu despre PR, s-a scris într-o gramadă de articole şi cărţi, că e ultimul drog, sau despre URSS , despre GULAG , despre toate s-a discutat într-un mediu sau altul, şi nimeni nu a murit de la asta. 
În spaţiile noastre de la literatură nu se moare. Deci. Formele de risc sînt legate de modul in care atingi anumite zone de establishment intelectual, mai ales în spaţiul românesc. În care ţi se încep a închide o mulţime de porţi, şi cunosc foarte bine cum funcţionează cultura româna, crede-mâ. În România, dacă că eşti de stînga eşti privit ca un om bolnav. În România trebuie să fii de dreapta, trebuie să spui că interbelicul e perioada cea mai genială… trebuie să gîndeşti pe linie... 

E normal să fii de stînga pîna la 30 de ani, tu ai trecut un pic liniuţa… 
Eu am trecut de treizeci de ani, dar nu cred că gîndirea ţine de vîrstă. Gîndirea nu ţine nici de dragoste, nici de ură. Asta numai în Basarabia, cînd începi să discuţi ceva, se începe: îl urăsc, îl iubesc, e de-al nostru, e de-al vostru, e paţan, nu-i paţan… Despre ce discutăm? Aceştia nu sînt termeni politici. Mie nu-mi plac “patrioţii” care discută în termeni din ăştia. Cu personaje precum Tkaciuk discuţi în termeni politici, de aceea cu ei poţi să te baţi, cu oameni care gîndesc. 

Cum îţi explici opţiunea de stînga? 
Stînga este ceea ce mă reprezintă cel mai mult. Reflecţia de stînga, lupta pentru un anumit gen de valori. Punct. 

Nu faci impresia de om preocupat de soarta maselor… 
De ce, pentru ca am şapcă şi fular, pentru că port adidaşi pe picior gol? 

Pari fixat mai degrabă pe tine decît pe drepturile maselor, pe chestii sociale… Masele există ca un fundal pentru şapca ta... un fundal frumos, de fapt. 
Acuma tu eşti rea! 

Nu mi-am propus să fiu bună. N-ai zis tu că de fapt ăştia buni te plictisesc? 
Nu aşa. Genul de lipsă de atitudine critică mă scoate din sărite. Sînt de părere că un intelectual autentic trebuie să fie întotdeauna în raport critic faţă de putere, indiferent dacă e de stînga, dreapta, albastră, verde etc. 

Asta e adevărat. 
Le dăm şi celor de acum cîteva luni şi o să fim apoi critici. Cînd o să-şi pună nepoţii pe tronuri, atunci o să sărim la bătaie. 

Poţi să sari deja, nepotismul a început. 
Nepotismul este viitorul Basarabiei. 

Trebuie să mai lucrezi la sloganul ăsta, ca să-i dai o finalitate. Să revenim la intelectualitate. Tu spui că în momentul în care îţi asumi nişte riscuri, se închid nişte uşi. S-ar putea să fie ca uşile acestea s-au închis mai devreme şi tu ai adoptat stilistica asta după ce s-au închis. Sau încă nu s-au deschis? Şi e mai bine să zici: eu nici n-am vrut sa intru pe uşa asta… 
E foarte greu să gîndeşti pînă la urmă în termenii ăştia: cît superi, pînă unde superi… 

Cînd superi tu? Sau pe tine te-au supărat alţii… 
Există o tradiţie foarte mare în spaţiul nostru, în special în cel românesc este dusă la extremă, cea de a nu fi critic în raport cu grupările de putere, chiar în raport cu grupările intelectuale, adică un intelectual la început de cale se pune bine cu toată lumea. De cînd e lumea şi pămîntul: capul plecat, pe burtă, înainte! Asta este soluţia de reuşită. Intelectualitatea în general critică numai cît îi permite puterea. Adică puterea zice: bă, pîna aici că vă tai fondurile! Şi se opreşte cu critica. 

Sînt cazuri şi cazuri… 
Daca ne uităm în perioada comunistă, ne mai rămîn nişte degete libere, dar găsim nişte oameni interesanţi care au luat atitudine. În perioada post-comunistă e şi mai tragic din punctul meu de vedere, dar e o poveste mai lungă, despre care scriu în carte. Prima carte am perceput-o ca foarte cuminte faţă de a doua, deşi s-a scris despre ea că una din calităţile ei mari este că e foarte curajoasă… 

Eu nu văd unde ai fost chiar aşa de curajos… Imperiul rusesc nu mai există… 
E problema nostalgiei, toată lumea mi-a zis: Vasile, nu ai voie cu nostalgia. 

De ce nu ai voie? Cine zice nu ai voie? S-a discutat deja  foarte clar problema nostalgiei în raport cu propria tinereţe, copilărie, nu în raport cu regimul. 
La mine sînt nişte chestii puţin mai ideologice, unde spun că între cele două regimuri nu există diferenţe foarte mari. 

Tu ai nostalgii? 
Sigur. Însă numai idioţii şi imbecilii sînt nostalgici dupa ideologii. Nu pot fi nostalgic după comunism sau după capitalism, ci după timpurile în care am trăit. Acum cîţiva, un mare înţelept al neamului, Andrei Gheorghe, zicea că moldovenii ar trebui să-şi utilizeze pretinsul handicap lingvistic ca pe un atu. Că sînt bilingvi, că sînt aşa… Mai mulţi moldoveni şi-au aplecat urechea la ideea lui Andrei Gheorghe, şi a ieşit un produs destul de bun, un brand moldovenesc care a avut success pe piaţa românească. Putem vorbi despre Vasile  Ernu ca despre o Ana Lesco a literaturii române? 
Ca despre o Ana Lesco? Acuma chiar vrei să-ţi baţi joc de mine. 

De ce nu, că voi exploataţi aceleaşi simboluri. Kalinka-malinka… 
Da de ce nu “Noroc”?  

“Noroc” n-a avut nimic cu nostalgiile comuniste… 
Noi sîntem din zone total diferite cu Ana Lesco. De ce nu fraţii Vaculovschi, Dumitru Crudu, Micloş  Micleuşanu, Planeta Moldova, Pavel Stratan? Sorry, sîntem pe paliere diferite, lucrăm cu concepte diferite, eu sînt mult mai apropiat de Zahar Prilepin, de exemplu, decît de 99 la sută dintre scriitorii moldoveni. Cartea mea nu este divertisment. Punct. Divertismentul e altceva. Că noi, din cînd în cînd, îl mai utilizăm în întîlniri e una, dar cartea mea este în primul rînd antidivertisment în totalitate, ea presupune un anumit gen de reflecţie, un anumit gen de platformă de cunoaştere, creeaza dezbateri. Prima mea carte a produs peste optzeci de texte, discuţii, polemici. Băniuesc ce o să se întîmple cu cea de a doua… 

Apropo, am vrut să te întreb, există vreo reacţie că s-au stresat intelectualii, că au zis: vai, ce ne-a făcut Ernu, vai? 
Pe mine nu mă interesează intelectualii… 

Păi erau şi ei vizaţi.
E treaba lor, ei în general dorm foarte liniştiţi, marea parte a lor nu sînt foarte stresaţi, ei trăiesc în colhozurile lor, ultimul bastion al comunismului sînt intelectualii. Punct. Asta e teoria mea şi pot s-o demonstrez oricînd. 

Demosntreaz-o, te rog, dar foarte scurt. 
Primii care au renunţat la formele de organizare comunistă au fost ţăranii şi muncitorii.  Colhozurile s-au desfiinţat primele. Ultimii care renunţă şi se opun schimbărilor cu adevarat importante în societate sînt intelectualii, mergi în universităţi şi o sa vezi cele mai mari colhozuri. 

Ce ai în vedere prin colhozuri?
Forme de organizare. Marea parte din intelectualii români şi-au schimbat doar o titulatură, au devenit unii dintre cele mai neoconservatoare forme din spaţiul românesc. E beton-beton, cuşma de beton a Tovarăşului e puf pe lîngă ei. Crede-mă pe cuvînt, ştiu ce zic. 

Te tentează gloria lui Edichka Limonov, ai fi gata să stai şi în închisoare pentru glorie? 
Crezi că Limonov a stat în închisoare pentru glorie? 

A stat pentru cauză? 
A stat pentru convingerile lui. Îl cunosc foarte bine pe Limonov. Nu personal, îl cunosc foarte bine pe mîna lui dreaptă, Zahar Prilepin. 

Bine, hai să vorbim despre fenomen, dacă te atrage sau nu aceeaşi formă de stîngism,  aceeaşi formă de a atrage scandaluri. 
În primul rînd, eu nu sînt nici bolşevic, nici naţionalist. Punct. 

Scoate "şleapca"... 
Nu sînt şi nu vreau să-mi asum ceea ce nu sînt. Sînt un gînditor de o factură de stînga cu elemente de reflecţie creştină, cu nişte convinegeri foarte ferme pe care mi le  probez pe propria mea piele. Şi asta ovoi dovedi-o în timp. 

Asta e o formă de autosugestie, ceea ce faci tu acuma? 
Nu autosugestie. Limonov, părerea mea, are convingeri politice foarte puternice şi eu cred că el crede în convingerile lui. Dar, în primul rind, Limonov este un foarte bun scriitor. 

Ceea ce putem spune despre tine sau nu?
Eu cred că sînt unul dintre cei mai importanţi scriitori din noua generaţie, dar asta ramîne să o demosntreze cei care se ocupă de literatură. 

Cine mai intra în aceasta lista scurtă?
Mai sînt cîţiva scriitori foarte buni. 

Hai laudă-i. 
Dintre basarabeni sau dintre români? Eu, în general, sînt mai bine cunoscut în România decît în Republica Moldova… 

Întelegi, brandul ăsta se poarta dincolo, aici nu ai cu ce uimi pentru că fiecare şi-a trăit partea lui de viaţă în comunism. 
Scopul meu nu este să uimesc, scopul meu este să pun lumea să gîndească. Ultima mea maximă este că viaţa este dată omului o singură dată pentru a nu muri prost. Şi eu tocmai mă lupt cu aceste forme de prostie.  Mă interesează să creez o platformă de discuţie, o platformă de gîndire… 

În raport procentual, cîţi te citesc în România si cîţi în Moldova? Aici sînt 10 la sută şi dincolo 90? 
Cred că dacă ar fi 10 la sută, ar fi bine. M-am bucurat că la lansare s-au vîndut 45 exemplare, e un semn bun. Pentru că eu încerc să-mi cîştig pîinea şi prin forma asta. 

Prin ce altă formă îţi mai cîştigi pîinea? 
Scriind în presă, lucrînd pentru diverse proiecte culturale. Fac un festival de literatură, acum am lucrat la cîteva documentare pentru televiziuni străine despre căderea comunismului... Încă nu am am spart nici o bancă, dar nu se ştie... 

Pai asta vroiam să te întreb. Zici că nu te identifici cu eroul tău, pe care îl cheamă Vasile Andreevici şi care are aceeaşi biografie ca şi tine… 
Aproximativ. 

Nu te identifici pentru că nu vrei să fii acuzat că ai spart bănci?
Eroul meu nu a spart bănci, el este specialist consultant în spart bănci. Iată de exemplu, eu pot da unui personaj, unui erou de-al meu, pardon… Vezi cum începem să ne confundăm, cine şi cine este… 

Da, pînă la urmă, să nu ajungi să spui tu “Madame Bovary, c’est moi”. 
Madam Bovary din păcate nu sînt eu… Vasile Andreevici nu sînt eu. El este specialist şi poate să găsească soluţii pentru oricine rea să sustragă, să fure bănci pe căi relativ cinstite. 

Ai dat nişte reţete? 
Nu, am dat sugestii, am dat ecuaţii, însă problema cea mare din punctul meu de vedere rămîne nu să furi bani. Eu ştiu foarte multe metode de a fura bani. 

Scrie o carte. “Foarte multe metode de a fura bani”. 
Nu mă interesează subiectul. Pe mine mă interesează reflecţia asupra acestui subiect. Cea mai mare problemă în furt este acoperirea urmelor. Banii lasă cele mai puternice urme. De asta cei mai buni businessmani ai lumii de tranziţie se înconjoară cu o armată… Nu, nu de bodiguarzi. De o armată de jurişti. Fiindcă juriştiii sînt cei care se ocupă cu acoperirea urmelor. Pe urma mai vine încă o echipă, încă un mecanism de spălat banii… Primul milion nu este frumos să întrebi cum s-a făcut. 

Cînd vei face tu al doilea milion, la sigur că nu te voi întreba cum l-ai făcut pe primul. 
Eu sper să-l fac din cărţi. 

Da, chiar îţi doresc asta. Şi fiindcă vorbim despre nişte utopii, să concretizăm nişte detalii. Ziceai că e ultima ta preocupare. Spune-mi, te rog, la ce bun? Pentru că e o temă mai puţin explorată şi ţi-ai zis “ia să pun eu mîna şi pe asta”? 
Crezi că o carte se scrie aşa, chemi cei mai buni specialişti şi îi întrebi "cum să punem asta şi asta, ca să iasă asta şi asta"? Fie vorba între noi, a fi scriitor e o muncă destul de naşpa. Îţi ia mult timp, te chinui. Crezi că dacă scopul meu era să-mi construiesc o imagine,  nu puteam să găsesc o soluţie muuult mai uşoară?

Da, te duceai la Cătălin Botezatu, îi făceai un brand de şepci. 
Da, dar nu asta mă interesează! 

Vorbeam de utopii. 
Nu construiesc nici un mit. Următoarea perioadă  voi trăi fără bani, cu bani mai puţini, mă voi retrage puţin… Îm place Siberia. Mă voi retrage puţin în Siberia… 

Văd. Campanie: Vasile Ernu pleacă în Siberia!  Vinde fiecare pătrăţel de pe automobilul lui, cu branduri nu ştiu de care, vinde kilometrii pe care îi parcurge!
Nu, eu nu am carnet de conducere. Eu nu fac comerţ. Vînd doar serviciile pe care le pot presta. 

Peste o lună-două ai să ajungi şi la ideea asta. 
Ceea ce mă interesează în următoarea perioadă este să găsesc spaţii, zone invizibile, zone pe care nu le ştim… Locuri în care încep să apară alte forme de viaţă decît cele cu care sîntem noi obişnuiţi şi credem că sînt adevărate. Oameni care gîndesc, care reflectează altfel. Acum asta mă interesează  cel mai mult. 

Eşti gata să faci o nouă ideologie?  
Nu. Următoarea perioadă interesul meu este să construiesc o platformă online şi să fac un număr de conferinţe în  diverse oraşe din România şi în Chişinău, evident, în care să punem în discuţie una din problemele majore. Şi iarăşi, tu venind din spaţiul glamour, întotdeauna vezi chestia asta ca pe ceva pus în fason, pe cînd oamenii vor altceva...  

Nici tu nu eşti mai puţin elaborat, hai! 
Pe mine mă deranjează, de exemplu, cînd PR-ul şi managementul devin mai mult decît ceea ce trebuie să fie: să comunice şi să organizeze. Cînd PR-ul şi managementul devin  mod de viaţă. Cînd piariştii devin eroi. Pe mine asta mă scoate din sărite. 

Dar asta e, eroii vremurilor noastre sînt piariştii! 
Nu! Piariştii trebuiesc bătuţi cînd depăşesc spaţiile lor.  

Dar te rog! Fiecare încearcă să depaşească spaţiile proprii şi să acapareze spaţii străine! 
Atunci scopul meu este să mă fac pogranicinik, să stau la hotar şi să-i pocnesc cînd o să treacă vama. 

Stai, stai, tu doar nu te limitezi la statutul tău de scriitor care stă singur şi suferă şi îşi scrie opera. Vrei dezbateri publice. Tu vrei altceva, tu eşti pe teritoriu străin! 
Evident! Pentru că mă interesează ca oamenii să reflecteze. Nu sînt pe teritoriu străin, sînt deocamdată pe teritoriul meu. 

Dar de ce te interesează ca oamenii să reflecteze? Ei vor? 
Cum să nu vrea? Ei nu ştiu că vor! 

O! Ai reacţionat ca un piarist sadea. 
Nu. Am procedat ca un stalinist, de data asta. Ţi-am zis că intelectualii sînt cei mai mari stalinişti. Poţi să mă verifici dacă nu mă crezi. 

Eşti intelectual sau nu?
Vrei sa-ţi spun dacă sînt stalinist? Nu ştiu, să vedem ce spun alţii. 

De ce alţii? Nimeni nu te cunoaşte mai bine decît tine. 
Sînt. Incerc să fiu. Mă lupt. 

Deci, eşti un stalinist. 
Da, dar unul foarte slab. Şi nu suficient de nebun. 

Ai de gînd să lucrezi la asta? 
Cred că vreau să aduc teme, texte, cărţi care să trezească interes. Îmi place ca cititorul meu, după ce mă citeşte, să zică: am inţeles ceva important din chestia asta, mi-am răspuns la nişte întrebări… 

Ai zis în carte că poporul român este vampir. Explică-mi, te rog… 
Una dintre cele mai importante cărţi scrise  despre România este “Dracula” lui Bram Stoker. Ce-i interesant în toată povestea vampirismului este că omul se teme nu de faptul că ei sug sînge, ci fe faptul că, odată muşcat, îşi pierde identitatea. E una din problemele noastre foarte mari. De ce zic că poporul român este un popor de vampiri? Am o demonstraţie mai largă. 

Zi pe scurt. 
Vampirii sînt prinşi între două lumi. Toată istoria noastră este legată de acest mod vampiric de a trăi prinşi între două lumi. Nici occidentali, nici orientali. A doua problemă, mai ales a intelectualilor românii este că nu-şi asumă aproape niciodată istoria. De exemplu, modul în care ei se raportează la comunism. Pentru noi totul e o întîmplare - alţii au facut, ne-au făcut-o, noi nu am mîncat usturoi etc. Pentru că vampirii nu produc istorie, ei produc un soi de acte mecanice. Despre asta, am deja două capitole, dacă vrei, mai scriem un capitol la patru mîini… “Dracula revine”…