Cînd m-am trezit cu acest comentariu pe un blog semnat cu un pseudonim dubios, am ştiut ce a simţit Dibo cînd a fost anunţat că a intrat la Fabrica de Staruri. Dar pentru că mesajul veni într-o zi de vineri, weekend-ul care mă despărţea de prînzul programat pentru luni a fost insuportabil. un motiv în plus pentru a epuiza toate resursele on-line despre ce să nu mănînci la un business-lunch şi ce să nu zici la un interviu.

Janeta Hanganu

Janeta Hanganu

Cînd decizi că vrei un internship la “Hanganu, Tănase şi Partenerii”, scrie-mi! 
Numai bine, Janeta Hanganu.

Luni, ora 13:00. Îmi aleg o măsuţă mai frumuşică într-un local frumuşel. În timp ce aştept cuminte ca toată lumea să strige „Camera Ascunsă!” în clipa în care vreun duşman secret îmi lipeşte o tortă de faţă, apare şi Janeta Hanganu. Janeta Hanganu cea adevărată. Discuţia a fost atît de magică încît în noaptea aceea am visat că lucrez pe post de gnom în fabrica lui Moş Crăciun. Iar a doua zi dimineaţa lucram pe post de stagiar la biroul asociat de avocaţi „Hanganu, Tănase & Partenerii” („HTP”). Acolo, la ultimul etaj al unei clădiri de oficii din Chişinău, eşti pus din start în faţa unei alegeri dificile: accesul pe acoperiş vs. intrarea în birou. Ambele sînt la înălţime. Ambele îţi dau emoţii. Dar aşa cum în birou se află Janeta Hanganu, decizia devine deodată uşoară. Despre Janeta ar fi cîteva chestii de menţionat de la bun început (în afa ră de faptul că nu este căsătorită cu Alexandru Tănase). Bunăoară, că îi plac lucrurile deştepte. Frazele deştepte. Discuţiile deştepte. Argumentele deştepte. Oamenii deştepţi. Ca să fie clar: la „HTP” chiar şi florile de pe pervaz sînt deştepte. Alt lucru ar fi că prezenţa Janetei este semn bun, iar energia ei pune lucrurile în mişcare. Fie că este într-o şedinţă. Fie că lucrează la un super-caz CEDO. Fie că mîngîie copiatorul pentru că a lucrat bine. Fie că scrie o cerere de apel. Fie că se enervează că în Moldova nu se vînd mînere frumoase pentru uşi. Însă dacă Janeta este pe loc, atmosfera se schimbă în bine imediat. Orice ar face.

Circumstanţele cu privire la perioada „Janeta, fata cea bună”

În septembrie curent, Janeta a zburat la Strasbourg pentru audierile la Marea Cameră CEDO pe cauza „Tănase şi Chirtoacă vs Moldova”. Am văzut-o în înregistrarea video a audierii. Dincolo de efortul intelectual pe care l-a depus asupra acestui caz, sarcina cea mai chinuitoare a fost probabil alta: aceea de a vorbi l e n t. De a face p- a- u- z-e.

De mic copil, Janeta a început să vorbească foarte repede. Cînd a mers la grădiniţă, a fost plasată în grupa copiilor de aceeaşi vîrstă. Care nu se prea descurcau, însă, cu vorbitul. După un timp, mama Janetei a observat că fiica ei a încetat să mai vorbească. Alarmată, a rugat administraţia grădiniţei s-o transfere într-o grupă mai mare, ca să se dezvolte normal. Şi ca să-i revină glasul. 

Janeta a mers la şcoală de 5 ani, odată cu colegii de grupă de la grădiniţă. „Era absolut exclus pentru creieraşul meu de atunci că din cauza că nu ai şapte ani, nu ai voie să mergi la şcoală. La insistenţele mele foarte serioase, părinţii au reuşit să convingă sistemul”. Pentru că urmase aşa-zisa grupă zero la grădiniţă, Janeta a mers la învăţătură nu în clasa I, dar direct în clasa a doua, iar peste un an, s-a transferat de la şcoala nr. 11 la proaspătul liceu „Mircea Eliade”. 

De fapt, în mai toate colectivele în care s-a aflat, Janeta a fost mereu cea mai mică. Dacă într-o tabără de odihnă, educatorii o trimiteau prima la culcare (după logica „eşti mică, deci trebuie să-ţi fie somn”), În rest, vîrsta ei nu a constituit decît un detaliu pentru ceilalţi. „Totuşi, recunosc că pînă şi acum, la 26 ani împliniţi, mi se mai întîmplă să fiu tratată ca o persoană necoaptă la minte, care nu se pricepe”. Iniţial, sub aspect profesional, o descuraja acest lucru. Acum însă, spune Janeta, problema s-a rezolvat. „Am decis că la mijloc e un clişeu, care nu este imposibil de depăşit. Vîrsta şi cunoştinţele sînt legate, însă nu sînt neapărat şi echivalente”. 

Foştii colegi de liceu afirmă că în anii de şcoală Janeta avea imagine de „fată bună”. „Cred că aşa şi eram. Nu ştiu de ce mi-am construit eu în capul meu un fel de concept: nu voi putea demonstra lumii că valorez ceva, decît dacă voi cunoaşte cît mai multe”. Din proprie voinţă şi nesilite de nimeni, şi ea, şi sora ei au crescut foarte independente, fără să fie cicălite în privinţa notelor. De fapt, sora Janetei era cea care avea plăcerea specială de a i se iscăli în agendă şi de a-i verifica temele pe acasă. „Părinţii ne-au dat foarte multă libertate”. 

Tot în liceu, Janeta s-a implicat în dezbateri. Erau vremurile cînd acest fenomen abia se înrădăcina în şcolile noastre. Astfel s-a dovedit că în spatele plăcerii ei de a vorbi se ascundea şi un talent oratoric. Tot din dezbateri s-au legat prietenii şi s-au băut primele halbe de bere. Şi prieteniile, şi halbele – cu specific intelectual. „Prieteniile pe care le-am avut în liceu au fost determinate de interesele intelectuale comune. Bine, am băut şi noi bere în clasa a opta, dar nu era acesta subiectul care  ne unea. Cînd ne întîlneam, discutam chestii interesante”.

Şi iată că ajunge Janeta Hanganu, şcolită la „Eliade”, cu experienţă în dezbateri şi cu prieteni interesaţi de probleme filosoficoglobale, la examenul de admitere la facultatea de Drept a Universităţii de Stat. „Nu am considerat niciodată că, dacă vin din „Eliade”, eram diferită de alţi viitori studenţi. Mi se părea că toată lumea este ca mine şi că toţi tinerii sînt la fel ca prietenii mei”. Şi-a pierdut capacitatea de a vorbi pentru a doua oară în viaţă atunci cînd a întîlnit la acest examen oameni care nu se pot exprima şi nu pot scrie. „A fost ciudat, dar m-am gîndit că e un simplu examen de admitere şi că cei selectaţi vor fi cu totul altfel”. 

E adevărat că nu toţi cei selectaţi s-au dovedit cu totul altfel, dar Janeta a reuşit oricum să lege prietenii cu mulţi oameni interesanţi, inclusiv la filiera francofonă a universităţii, unde a făcut Dreptul în limba adoptivă a Carlei Bruni. 

Circumstanţele cu privire la Janeta şi Alexandru

Tot pe timpul facultăţii, l-a cunoscut pe Alexandru Tănase, actualul Ministru al Justiţiei. Janeta se angajase ca interpret de română-engleză în cadrul unui proiect al ONU – „Susţinerea şi dezvoltarea reformei  judiciare în Moldova”, iar Alexandru era şeful ei local. De dimineaţă pînă pe la 7 seara avea programul plin. Şi pentru că acest program includea conferinţe, călătorii, cercetări şi alte lucruri interesante – i-a acoperit cumva necesitatea de a participa la evenimentele extra-curriculare din cadrul facultăţii. 

De-a lungul proiectului, a reuşit să se împrietenească foarte bine cu Alexandru. Dacă job-ul ei iniţial era doar să ajute la traducerea pledoariilor pentru anumite cazuri, pînă la urmă s-a pomenit implicată în scrierea lor propriu-zisă. Aşa s-a întîmplat în cazul Ilaşcu, iar apoi a urmat cazul Şarban. „Acum nu mă impresionează observaţiile scrise în aceste cazuri. Astăzi le-aş scrie altfel. La acel moment, însă, au fost o experienţă excelentă”. 

Apropo de cazul Şarban. În timpul stagierii  pe care a făcut-o la CEDO mai tîrziu, Janeta s-a trezit faţă în faţă cu „roadele propriei munci”: „Chiar atunci cînd a fost făcută publică hotărîrea în cazul Şarban, eram deja la Strasbourg. A fost un moment emoţionant pentru mine. Urma să asist la pronunţarea hotărîrii Curţii, care a examinat chiar lucrul meu”. Probabil că şi acest eveniment a fost marcat cu o buburuză în calendarul Janetei, alături de alte momente importante din cariera ei.

După ce proiectul PNUD a luat sfîrşit, Alexandru i-a propus Janetei să elaboreze împreună un alt proiect la care să lucreze mai departe. Proiectul a fost aprobat de finanţatori şi munca lor comună a continuat. Aşa a prins rădăcini colaborarea care a împlinit de curînd 9 ani. 

Janeta nu ştie sigur de ce Alexandru a „ales-o” anume pe ea. Poate pentru că ei chiar îi place să lucreze. „Eram acel fel de tînăr nebun care nu se uită la ceas, atunci cînd este preocupat de munca sa. Lucram la un dosar şi pînă la 4 dimineaţa, pentru că mă interesa”. Şi dosare au fost multe. Timpul Info-Magazin şi Anghel, Megadat, Bucuria S.A., Eugenia şi Doina Duca, Muşuc, Stepuleac – cu toţii contra Republicii Moldova (dar pentru democraţia ei) – sînt doar cîteva dintre cazurile reprezentate la CEDO de Janeta Hanganu în ultimii ani.

Apoi, Janeta şi Alexandru se şi completau profesional. „Mie poate nu-mi ajungea îndrăzneală la începutul carierei mele. Alexandru m-a învăţat să fiu mai sigură pe mine, mai îndrăzneaţă. În schimb, eu am fost întotdeauna foarte pedantă în sensul cum trebuie scrise anumite documente, cum să fie aranjate”. Aceasta a fost deja partea ei de contribuţie la munca lor. În plus, nu s-au aflat niciodată în competiţie şi a existat mereu dorinţa sinceră de a se ajuta reciproc. „Nu s-a întîmplat să spunem – eu nu vreau dosarul asta, ia-l tu. Discuţiile au fost mai degrabă sub forma de: există dosarul acesta, cine se ocupă? Eu pot face asta, iar tu asta”.

În 2007, după administrarea unui alt proiect juridic în calitate de manager, a trecut şi Janeta proba de foc a examenului pentru licenţa de avocat. „În mod logic, a urmat decizia de a crea împreună cu Alexandru un birou asociat de avocaţi, mai ales că oricum lucram împreună şi aveam clienţi comuni pe care îi gestionam împărţind responsabilităţile între noi”.

După ce şi-a înregistrat şi ea statutul de avocat, au apărut şi întrebările gen „nu cumva stai prea în umbră?”. „Mă rog, nu am avut niciodată probleme cu recunoaşterea muncii; clienţii cu care lucram cunoşteau cine şi cu ce parte din lucru se ocupă”. Probabil, însă, lucrurile au devenit foarte clare atunci cînd a reuşit să apară ca avocat distinct de Alexandru.

„După un mic brainstorming între fraţii Tănase şi mine, primii au zis – uite, eşti mai organizată decît noi doi, mai descurcăreaţă la cum să pui pe roate o activitate, aşa că tu trebuie să fii şefa”. De asta, biroul de avocaţi se cheamă „Hanganu, Tănase şi Partenerii”. Un argument în plus la luarea deciziei a fost şi faptul că, după criterii enigmatice, cu toţii au considerat că „HTP” sună mai bine decît „THP”. Şi aşa a rămas pecetluit. 

Chiar dacă partea de „Tănase” din denumirea biroului a plecat în funcţia de Ministru al Justiţiei – biroul îşi merită în continuare numele. Celălalt frate Tănase, Constantin junior, este şi el avocat aici. 

În plus, Janeta priveşte plecarea lui Alexandru Tănase ca pe un fapt temporar. „Eram pregătită pentru această „dispariţie”. Cred că a fost o evoluţie absolut logică, începînd cu alegerile locale din 2007, apoi cu cele din 2009, cînd Alexandru s-a implicat mai mult în politică, iar eu am preluat tot mai multe din dosare”. Chiar dacă mandatul de deputat sau de ministru o să dureze 4 ani de zile, planurile domnului Tănase sunt să revină înapoi în avocatură.

Plecarea lui a lipsit-o, totuşi, de o persoană cu care să poată face brainstorming în diverse situaţii. „Cînd lucram împreună, brainstorming-ul ne aducea mereu la soluţii foarte interesante. Asta da - chiar îmi lipseşte, pentru că nu pot să-l bat la cap pentru fiecare detaliu”. În schimb, Janeta spune că poate continua acest exerciţiu intelectual cu ceilalţi colegi de birou. 

Acum, în jurul Janetei stau în jur de 10 membri ai biroului – avocaţi sau stagiari. „Mă strădui să am o relaţie relaxată cu colegii, dar am exigenţele mele faţă de ei. Vreau ca toate lucrurile să meargă bine, ca fiecare om să-şi facă treaba. Apreciez foarte mult cînd oamenii gîndesc şi nu fac mecanic lucrul care li se solicită, cînd au iniţiative şi cînd încearcă să găsească soluţii de unii singuri”. 

Circumstanţele cu privire la Janeta şi Adrian

Reiterăm: chiar dacă biroul se cheamă „Hanganu, Tănase şi Partenerii”, Janeta Hanganu şi Alexandru Tănase nu sînt soţ şi soţie. Janeta Hanganu este căsătorită cu altcineva. Sînt 10 ani de cînd ea şi Adrian se  cunosc, şi peste un an şi jumătate de cînd sînt soţ şi soţie. Adrian lucrează în marketing, dar hobby-ul său este fotografia. În sensul serios al cuvîntului „hobby”. Este cunoscut în comunităţile de profesionişti din ţară şi străinătate ca un bun freelancer în mai toate curentele actuale. Pe situl său personal, Adrian îi dedică toate fotografiile unei oarecare misterioase J. Înclinăm să credem că ar fi vorba despre soţia sa, Janeta. 

Se cunosc din facultate şi au fost buni prieteni pe parcursul anilor de studii şi după. La un moment dat însă, şi-au dat seama că la mijloc e ceva mai mult decît prietenie. „Relaţia noastră a crescut din prietenie şi continuăm să fim prieteni. Pe lîngă faptul că ne iubim, sîntem confidenţii unul altuia. Nu cred că am prietene cărora le-aş spune maimult decît lui Adrian”.

Ceea ce i-a făcut să se căsătorească a fostinclusiv faptul că, în general, între ei nu senasc conflicte. Toate, sau aproape toate,sînt stinse cu dibăcie înainte să se dezvolte.„Adrian e un om care ştie să mă înţeleagă. Şipe care, sper, şi eu reuşesc să-l înţeleg”.

Dar în familia Hanganu-Hâncu, căsătoria nu aînsemnat decît oficializarea unor relaţii caredeja existau. „Pentru noi, căsătoria este o formalitate.Ea nu poate să adauge la sentimentelecare există efectiv între doi oameni”.

Pînă şi micile rutine cotidiene sînt o plăcereîn această familie. „Ne trezim împreună,luăm dejunul împreună, mergem la serviciuîmpreună. Cînd aveam biroul mai pe aproapeluam şi masa împreună, seara ne străduimsă mergem împreună acasă. Niciodată nune-am plictisit să stăm de vorbă unul cu altul,întotdeauna avem ceva de discutat”.

Pe lîngă soţul ei, lîngă Janeta se află mereuşi un încărcător pentru celular; aparatul este suprasolicitat şi are des nevoie de resuscitare. „Telefonul sună permanent, vorbesc foarte mult şi cînd ajung acasă nu vreau decît să stau alături de Adrian. Nu am nevoie de nimic mai mult”. De asta nu o să îi vedeţi foarte des la evenimente mondene. „Mondenităţile te forţează să continui ritmul de la serviciu. Dar mai mergem şi noi din cînd în cînd la asemenea evenimente”. Viziunea celor doi asupra familiei este la fel de clară ca tot ce se vede prin lentilele proaspăt lustruite ale ochelarilor ambilor. „Vom fi împreună atîta timp cît ne este bine. Niciunul dintre noi nu trebuie să-şi pună jugul în gît că se căsătoreşte pentru o viaţă înainte. Asta complică lucrurile, deciziile trebuiesc luate de plăcere şi neconstrîns de obligaţii”. 

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Janeta are boala perfecţiunii. În condiţiile în care amprenta ei se distinge şi pe ştampila HTP (minimalist-frumuşică), şi pe fontul cu care sînt scrise documentele biroului (ales după un proces de decizie îndelung şi chinuitor) – e de la sine înţeles cam care ar fi standardele pe care le aplică în munca de avocat. Chiar şi pentru instanţele naţionale, lucrul e făcut la nivelul cerinţelor CEDO. Se mai întîmplă, însă, ca persoanele care citesc aceste documente într-o instanţă şi în cealaltă instanţă să aibă viziuni completamente diferite. „Nu-i poţi cere unui judecător cu un stagiu de muncă de 20-30 de ani într-un anumit sistem aceeaşi atitudine pe care oare un jurist de la Curte, care se ocupă în exclusivitate de dosare legate de drepturile omului”. 

Poate de asta îi place mai mult să lucreze pentru Curtea Europeană. „Acolo am impresia că am fost ascultată, înţeleasă şi că mi s-a dat un răspuns pe măsură, chiar şi cînd mi se respinge un argument”. În instanţele naţionale, această senzaţie este ceva mai rară. 

Politica este o chestie de maturitate. În copilărie, Janeta se aşeza confortabil la balconul ei de la etajul nouă şi se uita printr-un binoclu de 3 kg la steagul de pe clădirea Parlamentului. Astăzi, Janeta spune că nu a ajuns încă la etapa la care să dorească să se implice în politică şi să creadă că poate face o schimbare. „Eu cred că munca mea de avocat îmi reuşeşte mai bine şi dacă doresc să schimb ceva, din poziţia de avocat reuşesc să fac mai multe. Pentru că simt că ăsta este locul meu”. 

Janeta e foarte ea. Pentru că a asortat culoarea întrerupătoarelor din oficiu cu cele oficiale ale biroului. Pentru că îi place ciocolata şi în oficiu există întotdeauna o farfurioară cu dulciuri. Pentru că şi-a pus scop să-şi ia maşină la un an după facultate, şi şi-a luat-o. Din banii ei. Pentru că nu a fost niciodată atrasă de străinătate şi străzile ei fără gropi. Pentru că noaptea citeşte Machiavelli… Şi bloguri.