CU SINAPSELE STRÎNSE ÎNTR-UN PAPION ARGINTIU AM PLECAT ÎN CĂUTAREA OMULUI -MULTI - TASKING. L-AM GĂSIT PE CÎMPUL DE LUPTĂ, PURTÎND RĂZBOI CU CELE 2 COALIŢII: CIFRELE ŞI TIMPUL. MI-A AMINTIT INVOLUNTAR DE NAPOLEON. ŞI PÎNĂ CEASUL A VESTIT DIN GOARNĂ ORA 14:00, M-AM TOT ÎNTREBAT, DA CĂ ŞI NAPOLEON-UL CARE STĂ ÎN FAŢA MEA O SĂ AJUNGĂ VREODATĂ ÎN MANUALELE DE ISTORIE. PRINS ÎN ACTIVITĂŢI POETICO-JURIDICO-IMPRESARO-MEDICO-ADMINISTRATIVE, IURIE BADI CU – NAPOLEONUL „FABRICAT” ÎN COBÎLNEA ŞOLDĂNEŞTI MI S-A PĂRUT LA PRIMA VEDERE POSESORUL UNEI ZILE DE 25 DE ORE. ŞI CHIAR DA CĂ E ADEVĂRAT CĂ „N-ADUCE ANUL CE ADUCE CEASUL”, TOTUŞI, ÎN 33 DE ANI, A REUŞIT UN CV MAI LUNG DECÎT ÎNSUŞI LUNGILĂ.

La vîrsta de 7 ani se visa bucătar. Portar, hamal, paznic, şofer, vînzător, designer, jurist, economist, director, felcer curativ, medic-stomatolog, co-autor, autor, publicist, textier pentru interpreţi ca: Doina Sulac, Dana Marchitan, Catharsis; producătorul formaţiei Akord, director de concern – nu e vorba de un tîrg de job-uri 2009 – sînt meseriile pe care le-a încercat, cu succes, de-a lungul timpului Napoleonul veşnic îndrăgostit de oameni, plăcinte cu vişine şi melodiile Beatles-şilor.

Aviz curioşilor: Simţeam nevoia acută de a descifra misterul succesului Iurie Badicu, aşa că am făcut-o pe Sherlock Holmes preţ de cîteva minute – cît a durat dialogul. 

Aţi prins cumva peştişorul de aur cînd eraţi copil? 
L-am pescuit cu o undiţă, creaţie „Iurie Badicu”. Era invers proporţional cu dimensiunile mele de atunci, aşa că am avut nevoie de eforturi suplimentare pentru a-l aduce la mal. Orice lucru preţios presupune investiţii de timp. 

V-a transformat 3 dintre dorinţe în realitate? 
Marile dorinţe le spun în gînd. Peştişorii de aur veritabili plutesc doar printre emisferele creierului, în lacul „Perseverenţei”. Nu e de ajuns să-ţi spui dorinţa o singură dată însă, aşa cum nu e de ajuns să sapi o dată şi „să dai de stele-n apă”. 

Ce altceva vă mai amintiţi despre perioada cînd lumea se vindea alături de alte acadele, la preţul unui surîs? 
Copilăria mea a avut miros de cireşe furate în stil crengian. Am savurat multe momente frumoase, petrecute în compania prietenilor şi alte cîteva zeci - cu iz şcolăresc. Îmi amintesc de exemplu că în ultimii ani de liceu m-am îndrăgostit de profesoara de franceză. 

Această iubire platonică a fost un impuls de a scrie versuri? 
Nu. Am început să scriu din simplul motiv, că „a trăi” înseamnă „poezie”. Am continuat să scriu, însă, pentru a demonstra că poezia merită un adăpost. Trimisesem, copil fiind, o creaţie de-a mea la un ziar. Se anunţase un concurs. Cei de la redacţie miau sunat, mi-au spus că e foarte bună, dar că lipsa spaţiului nu le permite să o publice. Toate obstacolele întîlnite nu mi-au împiedicat procesul creaţiei. Am continuat să  criu: colinde, urături, poezii de dragoste...

Care scriitori vă sînt dragi şi care dintre ei v-au influenţat modul de a scrie? 
Nu cred că mă apropii de vre-un stil scriitoricesc anume. Sînt modelat de fiecare carte în parte, pe care am citit-o. Fie ea din literatura română sau din cea universală. Dacă încep să dau exemple, mă tem că voi uita să menţionez vreun nume important, aşa că mai bine n-o fac. Tot scriitorul îşi are cititorul său. 

Puteţi compara cele 6 cărţi publicate cu o coloană vertebrală? 
O coloană vertebrală a creaţiei mele? Încă mai lucrez la verticalitatea acesteea şi reinventez formele vertebrelor zilnic. 

Că tot veni vorba – dacă aţi fi un inventator, ce aţi inventa? 
Aş inventa o maşinărie capabilă să menţină relaţiile umane cu termen de valabilitate nelimitat. Nu aş închide totuşi inima într-un ambalaj etanş. Ea trebuie să rămînă mereu liberă. 

Continuînd şirul lui dacă – Dacă aţi putea salva un singur cuvînt, care ar fi acesta? 
Nu aş putea trăi cu gîndul că am salvat un singur cuvînt. Aş face tot posibilul să le salvez pe toate. Sau aş transforma unul dintre cuvinte într-un cal Troian care ar conţine în interiorul său restul cuvintelor. 

Ca poet, aţi dedicat majoritatea cărţilor soţiei d-stră - Elena Comendant. Cum i-aţi mulţumi lui Apollo pentru această muză eternă? 
M-aş întîlni cu el cel mai probabil. Îmi place, totuşi, să cred, că muza m-a transformat pe mine într-un Apollo, menţinîndu-mă în acelaşi  timp şi sub formă de Iurie Badicu. 

Pe lîngă haina de Apollo îndrăgostit de muza sa, aţi mai îmbrăcat haina juristului, a business-ului, a medicinii... Care haină credeţi că vi se potriveşte cel mai bine? 
O haină complexă. Nu m-aş  ulţumi cu una singură. Dacă pot face ceva, atunci nu văd nici un motiv, de ce nu aş face acel ceva. Sînt mereu în căutare de veşminte noi. Un lucru e cert – indiferent de cîte haine aş purta, rămîn mereu Eu însumi. 

La moment, ce altă sferă de activitate v-aţi dori s-o gustaţi?
Jurnalismul. Îmi puteţi citi de altfel editorialele în „Apropo Magazin”, unde apar în calitate de publicist. Ideea de a scrie şi a-ţi expune părerea pentru cititor e tentantă – mai ales cînd ştii că te transformi în co-fondatorul opiniei publice. E vorba şi de o responsabilitate totuşi. 

Riscurile sînt cu adevărat mari în orice domeniu. Adam de exemplu „a vîndut raiul pentru un măr”. Ce tranzacţii de asemenea anvergură au realizat urmaşii săi, printre care vă număraţi şi Dumneavoastră? 
Am făcut schimburi de cărţi şi am realizat că unele dintre ele sînt mai dulci decît altele. Trebuie să guşti toate merele din grădină pentru a le cunoaşte adevăratul gust. Altfel – rişti să tragi concluzii eronate, iar acest lucru este inadmisibil. 

În afaceri sînteţi businessman sau sentimental? 
Sînt echilibrat. În „trusa de prim-ajutor a omului de afaceri” trebuie să ai întotdeauna: cel de-al 6 simţ pentru timpul potrivit la locul potrivit, altfel spus o doză bună de curaj şi înţelegere faţă de angajaţi. 

Care este cel mai mare lux pe care vi l-aţi permis pînă la momentul de faţă? 
După modul meu de percepţie a luxului – nu mi-am permis nici unul pînă acum. 

Unde şi cînd vă simţiţi cel mai fericit? 
Sfîrşitul actului creator mă face fericit. Comunicarea - e de asemenea o călăuză bună în drumul nostru spre fericire. 

Cu ce v-aţi condimenta viaţa? 
Cu multă linişte. E un ingredient cu gust familiar şi pe placul tuturor stomacurilor; chiar  şi al celor capricioase. 

Aţi dori ca numele d-stră să ajungă în timp un adevărat brand asociat cu Republica Moldova? 
Orice ţară se mîndreşte cu cetăţenii săi, deci, logic ar fi să ne dorim cu toţii să ne transformăm în brand-uri de succes şi să-i dăm un prilej în plus de laudă Moldovei. ”Ţara mea e mică, poporul meu e mare” - deci avem şanse să ne creăm o imagine bună pe piaţa valorilor internaţionale. Potenţial avem. Ne mai trebuie dorinţă. 

Dorinţa dumneavoastră e ca întotdeauna să fiţi...? 
În căutarea hranei spirituale. 

Şi Niciodată...? 
Nu spun niciodată. 

TOT PE URMA ACESTUI DIALOG AM AFLAT CĂ „OMUL MULTITASKING” ÎI ADMIRĂ PE MARIUS TUCĂ ŞI ALEXANDRU POSNER, CĂ NU CĂLĂTOREŞTE NICĂIERI FĂRĂ GÎNDURILE SALE ŞI CHIAR DACĂ S-AR REÎNCARNA AR CONTINUA SĂ CITEASCĂ REVISTA PUNKT.