Spune că din momentul în care a aflat despre concurs nu a mai ştiut de hodină. Şansa cea mare a apărut atunci când compania a decis să organizeze Red Bull Art of Can în România. Asta, pentru că, de obicei, concursul are loc peste mări şi ţări, ceea ce înseamnă automat cheltuieli mult mai mari pentru transportarea lucrării şi a…autorului. Deci, a ”filat” timp de vreo 2 ani un moment mai prielnic. Planurile organizatorilor au coincis au ale lui anul acesta. Good. “Iniţial, m-am interesat dacă Red Bull “are ochi” pentru arta contemporană. Ştiam că brandul utilizează metode de comunicare foarte performante și interesante şi implementează o sumedenie de idei în muzică, animație și sporturi extreme. M-am bucurat să aflu de Art of Can, mai ales în ceea ce priveşte aspectul de reciclare a dozelor deja utilizate. E minunat când ceva considerat în mod normal ”gunoi” are șanse să devină operă de artă”.

Experienţa anterioară de bartender i-a întins o mână de ajutor. A dat sfoară-ţară şi foştii săi colegi din barurile capitalei au adunat materia primă. Adică, dozele goale, din care urma să-şi construiască opera. În consecinţa acestui fapt fericit, investiţiile lui Mihai au fost minime.

Spune că totul a arătat ca un hype continuu, de la acceptarea în concurs până la transmiterea instalației la București. Crede că anume ideea de a face o lucrare… mobilă, interactivă i-a adăugat un plus de valoare în faţa celorlalţi concurenţi. “Sunt pasionat de diferite iluzii optice şi nu am ratat ocazia de a integra una în lucrare”.

Vara aceasta s-a căsătorit, iar luna de miere a coincis cu elaborarea conceptuală a lucrării. Care va să zică, aleasa inimii, Anya Glazkina, o fire expresivă şi cu un simț artistic debordant, cum o descrie Mihai, a “impulsionat” lucrurile. Se poate spune că lucrarea s-a născut în Barcelona. “După orașe ca Barcelona, ți-e cam frică să te întorci în Chișinău, true story. Îmi place că unele companii locale fac eforturi de a cultiva o atitudine eco friendly, însă cred că e destul de greu să explici oamenilor noștri că plasticul trebuie aruncat separat de hârtie, în locuri speciale, şi că orice lucru făcut aiurea în raport cu natura se întoarce ca un bumerang”.

Acasă, deja cu ajutorul prietenilor, a tăiat cele circa 150 doze de RedBull în mici plăci, care au fost utilizate pentru a acoperi instalația cu o armură de solzi de metal. “Iluzia optică este vizibilă doar când te așezi pe un scaun special din fața instalației și învârţi manivela. Urmează şi un post efect, un fel de tunel optic ce rămâne în ochii celui care a interacționat cu instalația timp de câteva secunde”.

Micile-mari neplăceri au apărut odată cu asamblarea. A durat 3 zile, perioadă în care s-a ciocnit (uneori, violent şi descurajant) de o mie de obstacole. Ba nu găsea un profesionist de treabă care i-ar suda compoziţia, ba materialele de care avea nevoie lipseau în magazine. Capac peste toate, complicatul şi mult pătimitul proces de obţinere a vizei româneşti. “Ultima picătură a fost faptul că mașina unui prieten, care trebuia să mă ajute să livrez instalația la București, a fost implicată într-un accident cu o zi înainte de termenul limită de predare a lucrarii. Am fost nevoit să o “urc” în autocarul Chișinău – București. La celălalt capăt au întâlnit-o băieții de la Red Bull. Aşa că, am reușit, cum se zice, în ultimul moment”.

Crede că a fost recompensat din plin pentru “micile neplăceri”. Premiul cel mare, o excursie de o săptămână în New York pentru 2 persoane si participarea la un workshop la Muzeul Guggenheim, va fi „consumat” împreună cu Anya, dar la anul viitor. Când ai Time Warp, nimic nu pare imposibil.