Cam o dată la două luni, pe facebook (mai nou, acolo se întîmplă totul) apare cîte un anunț: întîlnire cu moldovenii. Unde? La Londra, bineînțeles. Și, brusc, îți pierzi certitutidinea de apartenență la neam. Datorită programului de burse HMC și prin intermediul DEC-ului (în cazul copiilor din familiile mai generoase), numărul de elevi și, respectiv, de studenți moldoveni în Marea Britanie crește considerabil, pe zi ce trece. Mă rog, pe an. De ce Anglia? Pentru că sîntem generația anglofonă. Pentru că e mai aproape decît America. Pentru că nivelul de studii e altul. Pentru că ai siguranța unui viitor.

Impresii de lectură și de viață cu Anda Bularga, Dan Perciun, Cristina Dondiuc și Alexandru Odagiu, cîștigători ai programului HMC.

 

Epopeea

DORUL DE CASĂ

Cu toții au fost de acord: la început ești atît de ocupat, încît nu ai timp pentru doruri – trainingul de la Cambridge, unde elevilor li se oferă instrucțiuni și lămuriri cu privire la sistemul de învățămînt, examene, obiecte de studii, regimul rațional de cheltuieli, diferențe de accent etc., activitățile în scopul creării unei comunități, pe care le organizează școala, adaptarea. Premiul Sensibilitate i se acordă domnului Perciun, căruia i s-a făcut dor de casă din prima săptămînă. Explicația: în weekend toți englezii pleacă pe la familiile lor, iar Dan rămîne în doi cu un chinez taciturn în bloc și se adîncește în facebook. Diplomă de gradul al doilea i se oferă Andei Bularga, care la început se credea doar într-o excursie la Bran, dar după ce s-a întîlnit cu mama la Paris, i s-a făcut atît de dor, încît i se părea că se trezea în camera ei de la Chișinău și că mergea la școală la “Prometeu”. Cristina a fost cea mai rezistentă, abia în martie a început să plîngă; ea, care nu coboară prea des la asemenea gesturi, era incapabilă să răspundă printre sughițuri atunci cînd o telefonau părinții. Alexandru rămîne în afara concursului, căci nu mi-a spus nimic despre doruri. 

Remediu temporar: întîlnirile cu ceilalți colegi (înarmați cu bomboane Bucuria și vin de casă) la restaurante românești din Londra.

 

Dan Perciun

visează să facă facultatea de filozofie, politică și economie (PPE), pentru ca apoi să călătorească prin Africa cu ghiozdanul. Participă la competiții internaționale de șah, joacă dezbateri și de un an este elev al unei școli englezești cu tradiție (cu profesori care au predat la Oxford) și mai ales cu băieți, în care învață britanici și chinezi, printre care el se simte un soi ciudat de Albă-ca-Zăpada. Dan studiază acum istorie, economie, franceză și istoria religiilor. Scrie eseuri și regretă uneori că nu și-a luat matematica. Școala de băieți înseamnă că aceștia (ca să evităm repetarea cuvîntului băieți îi numim pur și simplu aceștia) nu au în fața cui să se dea foarte mari și învață, de unde și plasamentul instituțiilor de acest gen în top. Dar, ca să instaurăm dreptatea și transparența deplină, mai bune decît școlile de băieți sînt doar școlile de fete (și mai conștiincioase și mai harnice la învățătură în lipsa impedimentelor vizuale de gen masculin). Dan zice că totuși acolo îi lipsesc mai mult moldovenii decît domnișoarele, căci administrația este sensibilă la starea lor emoțională și are grijă să organizeze în gimnaziu dineuri cu școlile de fete, unde se dansează și se discută. Și etc. 

 

Anda Bularga

a avut parte de cele mai multe surprize în UK, ca primă elevă (din cadrul HMC) a unei școli scoțiene, în care se fac doar 11 ani de studii. Anda a fost întîmpinată cu zîmbetul și cu întrebarea “ce facultate vrei să faci?” pe buze. A răspuns “medicină”. Și n-a mai regretat acest an pierdut (sau cîștigat?), pentru că oricum va studia o veșnicie la medicină. O veșnicie minus un an deja. Pînă la momentul-cheie al interviului de la Cambridge (care se desfășoară cu două luni mai devreme decît în cazul celorlalte universități - muritoare de rînd), școala a organizat simulări de interviuri, profesorii i-au înmînat Andei teancuri de cărți și i-au spus să răspundă la orice întrebare, chiar dacă nu se simte absolut sigură. În caz contrar, să pună ea întrebări. Asta în ceea ce privește cele 2 interviuri bazate pe profilul academic, căci Anda a mai trecut și prin interviul de personalitate. Care e imaginea studentului Cambridge? “Am văzut și genii pustii, pentru a-mi alimenta stereotipurile, dar totuși majoritatea o constituie oamenii normali, ceea ce mă face să cred că am mai multe șanse. Foarte deștepți, dezvoltați multilateral, dar și foarte sociabili. Pentru care contează informația mai mult decît orice.“ Anda nu e stresată. Va fi foarte fericită dacă va fi acceptată la Cambridge, iar dacă nu – se va bucura că a trecut prin această experiență și va aplica din nou, la anul viitor. Anda cîntă la vioară de zece ani. 

 

Alexandru Odagiu

actualmente elev al Bootham School, visează să facă economie (acum e momentul perfect!) în Regatul Unit sau în Spania. Sau în Japonia, idee mai nou adoptată de la prietenul său croat, care vrea să învețe fizică la Tokyo University. Alexandru a hotărît să fie cel mai rațional în alegerea obiectelor pe care urma să le studieze – cîte unul din fiecare domeniu: chimie, economie, limbă franceză și matematică. Astfel, ai siguranța că obiectele nu vor interfera. Astfel ai siguranța că nu te vei plictisi nici de eseuri și lecturi și nici de probleme și exerciții. Bootham School este școala în care a învățat și copilul-legendă al programului HMC, un ceh care și-a luat 10 obiecte de studiu și a fost acceptat necondiționat la Cambridge, la matematică, dar unde s-a plictisit în curînd. S-a mutat la facultatea de economie, pentru a scăpa de “ciudații inadaptabili” de la mate, dar a ales în final London School of Economics, unde învață acum în al treilea an. Alexandru a urmat cursurile de A-level și în Moldova, pe parcursul anului trecut, dar zice că cele două experiențe nu pot fi comparate – două lumi, două copilării.

 

Cristina Dondiuc

a aplicat la programul de burse din curiozitate. A plecat fără nici un vis. A urmat “ingineria aviatică”. Toată vara după primul an petrecut pe riviera engleză, în punctul cu cele mai puține precipitații din țară (cu soare chiar), cu vile în stil country unde se retrag bogații londonezi plictisiți de agitația urbană, Cristina s-a visat inginer pe șantier, dînd comenzi și bucurîndu-se că nu e businessman. A revenit în septembrie la școală, să-și comunice planurile consilierului. Acesta a ridicat o sprînceană și a pus naiva întrebare - de ce Cristina nu studiase fizica în primul an.“Eu rupeam la fizică și m-am gîndit că nu are rost să-mi iau un obiect pe care îl cunosc deja”. Și așa și-a ales matematica, psihologia, biologia și franceza (și rusa doar pentru examen). Același consilier a îndemnat-o totuși să facă practică într-o firmă de accounting, Cristinei chiar i-a plăcut. Mai ales atitudinea deschisă a adulților în comparație cu cea a colegilor. “Aceștia o să spună mereu bună-ziua-cum-te-simți cu gura pînă la urechi - i'm just being polite;la petreceri la ora 9 sînt beți turtă, nimeni nu dansează, iar după, se apucă de prostii”. Cristina a experimentat și viața în campus, alături de o sută de chinezoaice, dar și viața într-o familie tipic englezească, fidelă chiuvetelor și ceaiului cu lapte. A decis să își continue studiile în UK, dar să părăsească ulterior minunata țară pentru un spirit mai balcanic.

 

Lecții despre Tărîmul de Nicăieri. 

ADAPTAREA

 

Dan: Eram singur la părinți și aici mă trezesc brusc cu 60 de oameni care se învîrt în jurul meu. A trebuit să-mi iau o pauză de comunicare de vreo săptămînă, să înțeleg cine și de pe unde e, care sînt relațiile și ierarhiile dintre băieți și abia apoi, încetul cu încetul, am reușit să mă integrez - un prieten din China, unul din SUA, altul mai mic tot din China. Englezii sînt în general foarte reci și dezinteresați, comunică doar între ei. Cum zici că ești din Moldova, automat devii un nimeni. Că doar vii de nicăieri.

Cristina: Tot feedback-ul lor se rezumă la ceva de genul “aa, ești un biet african, trebuie să te ajutăm”. Oameni buni, eu sînt din Europa! E-U-RO-PA! “a, da? Pe-acolo, pe la Moscova?”

Nici măcar profii nu cunosc mai multe.

Anda: Eu încerc să le spun că sînt din Moldova, între ROMÂNIA și Ucraina, dar vorbesc limba română. Lor le este indiferent.

Dan: Pentru ei e irelevantă așa-zisa problemă a limbii atunci cînd țara ta nici nu există.

Cristina: Pe mine mă întreabă de ce limba pe care o vorbesc poartă alt nume decît țara.

Anda:De fapt, ei se miră întotdeauna cînd află că noi vorbim mai multe limbi. Și iată și cealaltă extremă: profesorul meu de biologie, care și-a dezvoltat o asemenea pasiune pentru Moldova, încît la fiecare lecție îmi punea cel puțin cîte cinci întrebări pe minut despre “cum și ce se obișnuiește în Moldova”. La un moment dat am simțit cum ceilalți colegi sînt gata să explodeze, mișcîndu-și ochii pe traiectorii circulare ce duceau mai ales peste cap. “Gata, domnule profesor, au trecut 4 luni, sînt de-a casei”. Și s-au mai liniștit apele.

Cristina: Atunci cînd am aflat că pot rămîne și al doilea an să învăț, dar doar ca day pupil (nu-mi asigurau cazarea), toți colegii se ofereau să mă ia la gazdă și pe gratis. Aș fi putut organiza un casting, cu atîtea propuneri, prin martie, cînd ei deja înțeleseseră ce înseamnă Cristina Dondiuc. Acum locuiesc în casa celei mai tipice familii englezești, cu 10 furculițe și 10 cuțite la micul dejun.

Vocea: Încă nu v-ați săturat de English breakfast?

Alexandru: Deloc. Deși e amuzant că ai carne tot timpul – dimineață, la amiază și seara. Am pus 7 kg de cînd sînt acolo. Partea bună e că ai și acces permanent la fructe.

Dan: În cazul nostru nu sînt foarte creativi în ce privește mîncarea - dau numai cartofi prăjiți și carne.

 

Defecte, lipsuri și alte ciudățenii

Anda: Cel mai mult ne lipsește somnul. “Ședințele psihologice” nocturne cu prietena mea nepaleză mă extenuează. Dar nu pot renunța la ele. Chiar și atunci cînd aveam examene și eram ocupate pînă peste cap și ea a încetat să mă mai viziteze, nici nu îndrăzneam să mă culc fără să trec pe la ea să-i spun măcar “noapte bună”. Dar 5-6 ore de somn sînt prea puține pentru regimul pe care îl avem. 

Dan: Voi la ce oră începeți lecțiile?

Anda: La 8.40. De fapt, la 9, dar la 8.40 trebuie să fii la școală.

Alexandru: Noi la ora asta avem deja “minutul de liniște”. E o tradiție veche în școala mea, ca în fiecare dimineață să iasă toată lumea pe hol și să tacă. Să se gîndească la ce are de făcut în ziua abia începută.

Dan: Eu mă trezesc la 8.40.

Anda: Și micul dejun?

Dan: Noi sărim peste breakfast.

Cristina: Și nu vă controlează?

Dan: Ei, vine house master-ul și îți zice pe sub sprînceană: “ar fi trebuit să fii la breakfast, știi?”, dar nimeni nu-l prea bagă în seamă. Într-o dimineață a țipat chiar, pentru că nici unul din casă nu a plecat la micul dejun, dar nu s-a schimbat nimic.

Vocea: Aceasta e unica formă de rebeliune în școala engleză?

Dan: Hm, poartă ciorapii desperecheați. E o modă acum.

Alexandru: Și încălțămintea murdară; dacă plouă oricum, de ce s-o mai spele?

Anda: Multe dintre colegele mele se culcă în cămașa albă de la uniformă uneori. Apropo, uniforma diferă în funcție de realizări și succese. De exemplu, ți se adaugă niște dungi albe la sacou dacă ai participat la competiții sportive.

Dan: Noi avem cîte o anumită cravată pentru fiecare sport.

 

Schimbările, plecările

Cristina: Plecarea de la 17 ani de acasă, mai ales în Anglia, mai ales la o școală cu tradiție este o experiență ideală pentru cunoașterea de sine, te ajută să îți vezi limitele. Să capeți niște calități pe care nici nu ți le imaginai. În cazul meu, realizează pînă și colegii din Anglia cît de mult m-am schimbat. 

Dan: Brusc îți dai seama că nu ești cel mai deștept. Și asta nu e o catastrofă! La început e dificil să recunoști chiar și-n oglindă, apoi asta te motivează, te face să te forțezi. Pe de altă parte, nu pot vorbi de mare independență, căci ei te hrănesc, ei îți spală hainele, ei te culcă, ei îți spun bună dimineața și chiar și noapte bună. Aici, cu părinții, eram mai independent.

 

Unde mai avem de dat din coate...

“În primul rînd, să învățăm să alegem. 12 obiecte îți formează o cultură generală în gimnaziu, dar la liceu elevilor ar trebui să li se acorde șansa să învețe ce vor și să se definească deja ca personalități. Pe de o parte. Pe de altă parte, “se întîmplă să pierzi firul, cînd discută niște colegi de-ai tăi despre biologie, în timp ce tu faci istoria religiilor”, spune Dan, care își sesizează anumite limite la capitolul matematică și științe. Anda, în cealaltă extremă, duce dorul eseurilor. Cristina se miră că ea are grămezi de eseuri la biologie, pe lîngă globii oculari cărora le face cu atîta încîntare disecția. Alexandru se simte înțelept. Odată luată decizia, e necesară stabilirea scopului: examenul. Astfel scapi de obiceiul de a învăța pentru a uita, consecință a goanei după note, caracteristică școlilor noastre. În Anglia mediile semestriale sînt fie formale, fie inexistente. Totuși părinții primesc cîte un raport al notelor acumulate de copil o dată la trei săptămîni, pe mail. Curriculumul lipsește cu desăvîrșire, astfel diminuîndu-se stresul și asigurîndu-se calitatea. Pentru a avea timp de cercetări, temele pentru acasă se dau pe termen mai mare, dar foarte fix - “în asemenea condiții îți este imposibil să copiezi”.

Se încearcă pragmatizarea sistemului de învățămînt: elevii aduc știri din presă la economie, sînt instructați cum să își cumpere o casă, cum să facă bani, cum să cîștige la bursă. În școala lui Dan, o lecție în săptămînă se dedică mîncării tortului. În general, elevii au dreptul să vină cu ceai la anumite lecții, iar relația dintre profesor-elev e de cu totul altă natură - “se discută orice, îi poți plînge pe umăr. După ce termină de predat lecția, începe să-ți povestească ce a mai vîndut el pe e-bay”.

 

Alexandru: Un alt lucru la care englezii se pricep mai bine ar fi motivarea. Dacă te observă ca fiind special, ești promovat.

Cristina: Noi avem school assembly(ședința școlii) luni, miercuri și vineri, unde te laudă în fața școlii pentru o lucrare deosebită la psihologie, de exemplu. Voi aveți house points, ca la Harry Potter? Cum n-aveți? Eiiiii, eu am house points! În primul semestru, eu am fost eleva cu cele mai multe house points din casa mea. Te motivează.

Rețete fără baghete pentru elevii foarte interesați: cît mai multă literatură artistică, cît mai multă informație adăugatoare. A se pune accentul pe învățat, nu pe conspectat. A se baza pe forțele proprii, nu pe ale colegului sau ale autorului.

 

Head Masters and Mistresses Council 

este o organizație alcătuită din 400 de directori de școli private din Marea Britanie și din alți membri internaționali, care promovează ideea de învățămînt privat. Odată cu desființarea Uniunii Sovietice, diverse burse sporadice au început să fie acordate elevilor din fostele țări socialiste. În 1992, se pun bazele proiectului de caritate al HMC, care să focalizeze toate aceste oportunități de care să se bucure Europa Centrală și de Est. Pînă în prezent, HMC a acordat 900 de burse pentru elevi și 250 - pentru profesori, care constau în petrecerea unui an de studii într-o instituție privată britanică. Așa cum liceul (A-levels) în UK are doi ani, mulți dintre beneficiarii de burse și-au prelungit termenul de ședere cu încă un an, care rămîne la discreția administrației școlii propriu-zise. Ce profil ar trebui să aibă un elev, pentru a cîștiga o asemenea bursă? “Să aibă rezultate academice foarte mari, o engleză bună, ambiție, determinare și multe altele“, ni s-a spus la interviu. Se încearcă diversificarea programului, luîndu-se deopotrivă copii activi, implicați în activități extrașcolare și prin proiecte și copii care încă nu au avut ocazia să se manifeste; atît din orașe, cît și din mediul rural. Cum se selectează cîștigătorii? Se formează o comisie pentru fiecare țară (în Republica Moldova, reprezentantul proiectului este Liga Națională de Dezbateri, www.debate.md), care alege cei șase candidați, ale căror eseuri se vor trimite tuturor școlilor implicate în program. “Mai departe, școala te selectează. Eu cînt la vioară de mulți ani și școala mea avea nevoie tocmai de un violonist pentru orchestră și, respectiv, m-au luat“, spune Anda. Nu am aflat ce se întîmplă dacă te vor două școli. A treia cîștigă? 

 

Mitul chinezesc

O bursă în Anglia înseamnă și introducerea a noi personaje în viața ta, chinezii. Sînt mulți, pe asta o știm deja. Sînt deștepți, adică nu prea se obosesc cu dormitul nopților. Cert e că din 15 colegi din clasa de matematică a Cristinei, doar ea este mai puțin chinezoaică: “Nu ridică mîna la lecție, ascultă, știu totul pe de rost, dar nici unul nu răspunde decît dacă îl tragi de mînecă”. La teste, principiile sînt aceleași – selecția naturală: “Un englez va vedea doar foaia lui și pe alocuri mîna cu pixul or, chinezul dispune de un simț al spațiului mult mai acut – timp de două ore el se va asigura incontinuu să nu termine un alt chinez testul înaintea lui. Muncesc într-adevăr foarte mult, dar nu au nici un fel de viață socială. Comunică doar între ei și nu din prietenie”. (Alexandru)