Așa se ilustreaza tema numărului.

Episodul1.Abia se crăpa de ziuă (vorba poetului) când cu mic, cu mare, cu cățel, stilist și purcel, ne-am prezentat în redacția Punkt (pe care, recunoaștem, n-am văzut-o niciodată la ora 5), încărcați cu cafele și alte substanțe permise cu efect încălzitor, ne încărcăm la rândul nostru în microbuzul de un alb imaculat al lui MegaJan de la Cartier și pornim la galop, să ajungem înaintea soarelui la iazul de la Ialoveni (unde fotograful Liviu Burlea pândise primul loc potrivit pentru nașterea culorii roșii). Frig de ne crăpa tot ce este de crăpat, inclusiv ideea de jertfire a propriului organism întru marea artă-bodyartă, dar, rând pe rând, a trebuit să ne scoatem modestele odrăjdii. Vopsitorii - Maia, Corina, Lilia (îmbrăcate) au purces la vopsit vopsiții (dezăbrăcații)- Cristina, Emil și Nata. Toate bune, calde și frumoase până la momentul când unul din șoferii care mai treceau pe lângă ("neodihnit" de la o nuntă, actual vânator și cu nervii trecuți prin Afganistan) nu și-a crezut ochilor - pe marginea drumului, stătea și se usca la soare un drac roșu (pașnica și blânda Nata). Și a îndreptat pușca spre ea, urlând poate dispare halucinația. Halucinația n-avea cum să dispară din simplul motiv că avea ședință foto de făcut și el, și mai nedumerit, a dat să tragă în ea. În jur, nici țipenie. Poate era o formă frumoasă de a muri pentru tema numărului, dar e păcat să mori de mâna unui prost, disdedimineață! Atunci am văzut vitejia lui MegaJan desfășurată în toată amploarea! S-a avântat cu pieptul dezgolit (e o metaforă, el nu participa la vopsire) în fața gloanțelor nebune și l-a imobilizat pe agresor, răsucindu-i mâinile. 5 slujitori atletici ai bastonului au descins sincron dintr-un jiguli supersonic, au încrețit simetric frunțile și au întrebat: voi ce, filmați Avatarul? Da.

Episodul 2. Ne-am împartit în două echipe, una - de șoc, care a mers să dea declarații poliției din Ialoveni, alta - artistică, care căuta o bucățică de asfalt fără gropi pentru ceea ce trebuia să fie o zebră. Am găsit-o, la poarta unui gospodar din același Ialoveni. În timp ce prima echipă a fost uimită de operativitatea bravilor polițiști care l-a ridicat pe vânătorul de oameni de acasă și l-a adus la secție (nevasta lui, o femeie cam chinuită (avea motive destule, bănuim) ne-a zis întâi că trebuia să-i dăm cu pușca în cap "cantujnicului", apoi ne-a rugat cu lacrimi în ochi să retragem plângerea, continuând cu un ton mai jos și mai de "afaceri": ne înțelegem noi, că oameni suntem...Noi nu ne vindem pentru un kil de brânză, scria pe fețele noastre pline de demnitate și de guașă.  

În celălalt capăt al localității, zebra prindea la dungi și la admiratori. "Bun lucru faceți, măi băieți, bun lucru", ziceau intelectualii trecând pe alături. Stăpânul drumului, înduioșat de ce i se întâmplă tocmai lui, a ieșit să-și hrănească zebra și, între altele, și pe noi, cu plăcinte, piersici, slănină și vodkă. Numai bun sub soarele de la 12.00.

A urmat traversarea în trombă a Chișinăului, prezentarea onorurilor vopsite la Ștefan cel Mare, speriatul inevitabil al creștinilor, patrioților și simplilor trecători. Complimenti, complimenti a tutti, striga Culoarea Albastră, sub care se ghicea vag actorul Emilian Crețu. Ar fi fost o crimă să nu fim băgați în seamă!

După 12 ore, primul strat de vopsea a fost spălat de valurile iertătoare ale Ghidighiciului. Restul a rămas pe pereții microbuzului lui MegaJan (vă mai amintiți că la început era imaculat?) și în băile fiecăruia. Luni, patriotismul rămase doar sub unghii. Dar s-a spălat până marți. 

Sfârșit.