Author Archives: admin

Janeta Hanganu. Fata cea bună care nu se teme de înălţime

c_3c171e3435Cînd m-am trezit cu acest comentariu pe un blog semnat cu un pseudonim dubios, am ştiut ce a simţit Dibo cînd a fost anunţat că a intrat la Fabrica de Staruri. Dar pentru că mesajul veni într-o zi de vineri, weekend-ul care mă despărţea de prînzul programat pentru luni a fost insuportabil. un motiv în plus pentru a epuiza toate resursele on-line despre ce să nu mănînci la un business-lunch şi ce să nu zici la un interviu.

Janeta Hanganu
Cînd decizi că vrei un internship la “Hanganu, Tănase şi Partenerii”, scrie-mi!
Numai bine, Janeta Hanganu.
Luni, ora 13:00. Îmi aleg o măsuţă mai frumuşică într-un local frumuşel. În timp ce aştept cuminte ca toată lumea să strige „Camera Ascunsă!” în clipa în care vreun duşman secret îmi lipeşte o tortă de faţă, apare şi Janeta Hanganu. Janeta Hanganu cea adevărată. Discuţia a fost atît de magică încît în noaptea aceea am visat că lucrez pe post de gnom în fabrica lui Moş Crăciun. Iar a doua zi dimineaţa lucram pe post de stagiar la biroul asociat de avocaţi „Hanganu, Tănase & Partenerii” („HTP”). Acolo, la ultimul etaj al unei clădiri de oficii din Chişinău, eşti pus din start în faţa unei alegeri dificile: accesul pe acoperiş vs. intrarea în birou. Ambele sînt la înălţime. Ambele îţi dau emoţii. Dar aşa cum în birou se află Janeta Hanganu, decizia devine deodată uşoară. Despre Janeta ar fi cîteva chestii de menţionat de la bun început (în afa ră de faptul că nu este căsătorită cu Alexandru Tănase). Bunăoară, că îi plac lucrurile deştepte. Frazele deştepte. Discuţiile deştepte. Argumentele deştepte. Oamenii deştepţi. Ca să fie clar: la „HTP” chiar şi florile de pe pervaz sînt deştepte. Alt lucru ar fi că prezenţa Janetei este semn bun, iar energia ei pune lucrurile în mişcare. Fie că este într-o şedinţă. Fie că lucrează la un super-caz CEDO. Fie că mîngîie copiatorul pentru că a lucrat bine. Fie că scrie o cerere de apel. Fie că se enervează că în Moldova nu se vînd mînere frumoase pentru uşi. Însă dacă Janeta este pe loc, atmosfera se schimbă în bine imediat. Orice ar face.

Circumstanţele cu privire la perioada „Janeta, fata cea bună”
În septembrie curent, Janeta a zburat la Strasbourg pentru audierile la Marea Cameră CEDO pe cauza „Tănase şi Chirtoacă vs Moldova”. Am văzut-o în înregistrarea video a audierii. Dincolo de efortul intelectual pe care l-a depus asupra acestui caz, sarcina cea mai chinuitoare a fost probabil alta: aceea de a vorbi l e n t. De a face p- a- u- z-e.

De mic copil, Janeta a început să vorbească foarte repede. Cînd a mers la grădiniţă, a fost plasată în grupa copiilor de aceeaşi vîrstă. Care nu se prea descurcau, însă, cu vorbitul. După un timp, mama Janetei a observat că fiica ei a încetat să mai vorbească. Alarmată, a rugat administraţia grădiniţei s-o transfere într-o grupă mai mare, ca să se dezvolte normal. Şi ca să-i revină glasul.

Janeta a mers la şcoală de 5 ani, odată cu colegii de grupă de la grădiniţă. „Era absolut exclus pentru creieraşul meu de atunci că din cauza că nu ai şapte ani, nu ai voie să mergi la şcoală. La insistenţele mele foarte serioase, părinţii au reuşit să convingă sistemul”. Pentru că urmase aşa-zisa grupă zero la grădiniţă, Janeta a mers la învăţătură nu în clasa I, dar direct în clasa a doua, iar peste un an, s-a transferat de la şcoala nr. 11 la proaspătul liceu „Mircea Eliade”.

De fapt, în mai toate colectivele în care s-a aflat, Janeta a fost mereu cea mai mică. Dacă într-o tabără de odihnă, educatorii o trimiteau prima la culcare (după logica „eşti mică, deci trebuie să-ţi fie somn”), În rest, vîrsta ei nu a constituit decît un detaliu pentru ceilalţi. „Totuşi, recunosc că pînă şi acum, la 26 ani împliniţi, mi se mai întîmplă să fiu tratată ca o persoană necoaptă la minte, care nu se pricepe”. Iniţial, sub aspect profesional, o descuraja acest lucru. Acum însă, spune Janeta, problema s-a rezolvat. „Am decis că la mijloc e un clişeu, care nu este imposibil de depăşit. Vîrsta şi cunoştinţele sînt legate, însă nu sînt neapărat şi echivalente”.

Foştii colegi de liceu afirmă că în anii de şcoală Janeta avea imagine de „fată bună”. „Cred că aşa şi eram. Nu ştiu de ce mi-am construit eu în capul meu un fel de concept: nu voi putea demonstra lumii că valorez ceva, decît dacă voi cunoaşte cît mai multe”. Din proprie voinţă şi nesilite de nimeni, şi ea, şi sora ei au crescut foarte independente, fără să fie cicălite în privinţa notelor. De fapt, sora Janetei era cea care avea plăcerea specială de a i se iscăli în agendă şi de a-i verifica temele pe acasă. „Părinţii ne-au dat foarte multă libertate”.

Tot în liceu, Janeta s-a implicat în dezbateri. Erau vremurile cînd acest fenomen abia se înrădăcina în şcolile noastre. Astfel s-a dovedit că în spatele plăcerii ei de a vorbi se ascundea şi un talent oratoric. Tot din dezbateri s-au legat prietenii şi s-au băut primele halbe de bere. Şi prieteniile, şi halbele – cu specific intelectual. „Prieteniile pe care le-am avut în liceu au fost determinate de interesele intelectuale comune. Bine, am băut şi noi bere în clasa a opta, dar nu era acesta subiectul care  ne unea. Cînd ne întîlneam, discutam chestii interesante”.

Şi iată că ajunge Janeta Hanganu, şcolită la „Eliade”, cu experienţă în dezbateri şi cu prieteni interesaţi de probleme filosoficoglobale, la examenul de admitere la facultatea de Drept a Universităţii de Stat. „Nu am considerat niciodată că, dacă vin din „Eliade”, eram diferită de alţi viitori studenţi. Mi se părea că toată lumea este ca mine şi că toţi tinerii sînt la fel ca prietenii mei”. Şi-a pierdut capacitatea de a vorbi pentru a doua oară în viaţă atunci cînd a întîlnit la acest examen oameni care nu se pot exprima şi nu pot scrie. „A fost ciudat, dar m-am gîndit că e un simplu examen de admitere şi că cei selectaţi vor fi cu totul altfel”.

E adevărat că nu toţi cei selectaţi s-au dovedit cu totul altfel, dar Janeta a reuşit oricum să lege prietenii cu mulţi oameni interesanţi, inclusiv la filiera francofonă a universităţii, unde a făcut Dreptul în limba adoptivă a Carlei Bruni.

Brandul VIP-urilor politicii moldave

2006_01E greu să mă pronunţ despre un domeniu faţă de care sînt foarte critic. În general vorbesc despre brand, PR , tehnologii de comunicare, marketing şi management doar atunci cînd le critic, le deconstruiesc. Am scris două capitole în noua mea carte, “Ultimii eretici ai Imperiului”, despre aceste tehnologii, încercînd să arăt cum au deraiat de la scopul lor iniţial, ce monstruleţi au produs şi cum băieţii care stau la cîrma acestor industrii au devenit noii politruci. De fapt, politrucii din vechiul regim şi Rmanagerii noii ideologii sînt fraţi gemeni, doar că ultimii sînt mult mai periculoşi şi mai sofisticaţi. Dar dacă acc eptăm convenţiile jocului propus de voi, atunci să încercăm o mică poveste pe tema dată: Brandul VIP -urilor politicii moldave.

Ce este un brand ştie mai toată lumea. Vorba aceea: nimeni nu maiştie din ce cauză a murit Eminescu, însă orice cetăţean respectabil al RepubliciiMoldova îţi poate ţine o lecţie despre cum se produce un brand. Pentru imaginea lor, politicienii noştri, de o vreme încoace, cheltuie bani pe specialişti şi guru ai tehnologiilor de branduire. Nu mai poate omul să meargă nici la WC fără sa se  consulte cu specialiştii şi strategii în comunicare şi imagine. Acestea sînt vremurile. Dar cum Basarabia e încă o ţară predominant agrară, un fel de sat mare al Europei, cu o cultură ceva mai puţin urbană, atunci, aici, brandul unui politician e reflectat cel mai bine nu neaparat de mass-media sofisticată, ci de „gura tîrgului”. Moldova, şi în mod special Chişinaul care dă tonul şi nu are un alt tîrg concurent, e un spaţiu mic, cu o elită politcă legată strîns prin tot soiul de rubedenii, relaţii colegiale şi profesionale, aşa că toată lumea ştie despre şi pe toată lumea.  vonistica amplificată de mass-media, dar mai ales de „gura tîrgului” şi de folclorul semiurban care funcţionează foarte bine din gură în gură, iar mai nou din twitter în twitter, produc cel mai bine brandul politicenilor moldoveni. Poporului, molcom cum e el, nu-i trebuie foarte mult ca să înţeleagă „cine ce hram poartă” şi să-i lipească o etichetă care să sintetizeze bine calităţile „alesului neamului”. Problema alegătorului moldovean nu e legată de branduirea unor politiceni, ci de cu totul altceva. Am impresia că alegătorul moldoveam este foarte greu de convins să renunţe la ceea ce ştie el: e aprope imposibil să-l convingi că brandul X nu e doar ceea ce crede el, ci poate fi şi altceva. Alegătorul moldovean „ştie una şi bună”.Mai este o problemă importantă în acestmecanism popular de „brănduire”: pentrualegătorul moldovean „toţi sînt o apă şi-un pămînt”. Adică e foarte greu să-l convingisă-şi diversifice nuanţele, ideile şi, mai ales,să încerce şi altceva.Acum să trecem concret la brandurile„aleşilor neamului” moldovenesc. Aş mergepe o pantă subiectivă, fără pretenţii analiticeşi cumva în contrasens cu mecanismele deconstruire a brandului. Acum cîţiva ani, unbun amic, unul dintre cei mai buni specialiştiromâni în advertising şi branduire, FlorinDumitrescu, a făcut un experiment care astîrnit o întreagă polemică în România. Ela pornit de la o întrebare simplă: cum maieste perceput azi poetul naţional Eminescu,cel mai important brand al culturii româneşti?Pentru a afla acest lucru, el nu a întrebat oamenii ce cred despre Eminescu, cipur şi simplu a lansat pe Internet întrebarea:„Ce produs ar putea fi denumit „Eminescu”?Florin Dumitrescu a vrut să ia pulsul receptării actuale a Poetului, dar şi să testeze creativitatea contemporanilor, mergînd cumva în contrasens cu practicile obişnuite. Totuls-a desfăşurat sub pretextul unui concurs cu premii: „Cîştigă cu Scornelius”. Premisele erau expuse clar: în Anglia, se comercializează scule de pescuit Shakespeare; în Italia există pe piaţă uleiul de măsline Dante; în Franţa – jocul de computer Hugo. „Acum, că intrăm în UE, să fim noi mai prejos? Păi să n-avem şi noi clasicul nostru demn de a fi reificat şi… brandificat!? Şi cine altul decît Eminescu?!” afirmă Dumitrescu sus şi tare. Aşadar, ce produs e Eminescu? Şi a produs un slogan pentru acest proiect: „Pune-l pe Eminescu la produs” (nu „scoate-l la produs”, cum au răstălmăcit răuvoitorii)… Rezultatele au fost halucinante. E un joc fecund.

Acum vin eu şi mă întreb: care sînt VIP-urile politicii moldave? Păi sînt acelea pe care toată ziua le bombăne prin curte ţăranul sau le auzi înjurate în piaţă. Laudele sînt mai rare. Avem o paletă de politiceni destul de mare, iar numele cel mai frecvent folosite în ultima perioadă sînt şi din vechiul regim, şi din regimul actual. Panoul de onoare şi dezonoare, de la caz la caz, că şi aici ţine de interpretare sau de percepţie a brandului, arată cam aşa: Voronin, Tkaciuk, Lupu, Filat, Ghimpu, Chirtoacă… Mă rog, sînt mai mulţi, dar aceştia ar fi capi de serie şi nu avem nici timp, nici spaţiu pentru toţi. Dacă aş merge pe strategia lui Florin Dumitrescu, aş da drumul sloganului: „Pune-l pe Voronin sau Ghimpu sau x la produs”. Ce ar ieşi oare? M-am gîndit puţin şi mi-am zis să fac un exerciţiu de imaginaţie şi să găsesc cîte un produs care să-i reprezinte cel mai bine pe faimoşii noştri politicieni. Să începem. „Voronin” – cred eu că ar fi o marcă destul de bună pentru vodcă ieftină şi populară. El e din popor, e „paţan de-al nostru”, simplu, niţel vulgar şi bădăran, dar e dintr-o bucată, nimic sofisticat şi marea masă se regăseşte în el. Are şi sonoritatea aia moldo-rusă. Are legătură cu talpa ţării mult mai mult decît ar crede unii specialişti. La noi fenomenul „Voronin” e foarte apropiat de fenomenul relaţiei dintre băutura ieftină şi popor: o urăşti, dar nu poţi fără ea.

„Ghimpu” – prima asociere pe care o fac e cea a unui borcan de muştar. Pînă nu-l desfaci, nu ştii la ce să te aştepţi. Te poate amăgi ambalajul. Însă odată ce ai destupat borcanul, ies la suprafaţă toate miroznele înţepătoare şi stridente. Dacă mai şi gusti, poţi avea plăceri dacă e la un grătar bun cu finii şi nepoţii, dar îţi pot da şi lacrimile dacă îl iei în cantităţi mari, mai ales că e pe bază de hrean. Produsul „Ghimpu” e un soi de „Voronin” în stare semilichidă, un soi de pastă mai moldo-română. Eu cred că ei se vînd cel mai bine la pachet.

„Lupu” – mă trimite la ceva mai consistent, ceva de „zacusit”. La o masă politică cu vodca „Voronin” şi muştarul „Ghimpu” e nevoie  şi de o „zacuscă Lupu”. Trebuie să fie o „zacuscă” neutră, nici să impedice gîlgîitul vodcii „Voronin”, dar să fie şi solidă ca să ai pe ce întinde muştarul „Ghimpu”. Poate fi şi un crenvurşt sau un salam mai popular şi ieftin „Lupu”. Alegătorul moldovean e obişnuit cu de toate, însă la masa lui politică trebuie să fie neapărat „Voronin”, e de preferat şi „Ghimpu”, şi ar putea renunţa cu greu la „Lupu”, doar că se va pili mult mai repede şi a doua zi „căpuceanu” va fi tare greu. Deci ai nevoie de „zacusca Lupu” pentru sănătatea politicii moldoveneşti.

„Tkaciuk” – e indiscutabil o marcă de binoclu, „acel instrument optic format din două lunete paralele, folosit pentru a observa la distanță”. De ce? Fiindcă aşa cum am mai spus depre acest personaj învăluit în ceaţă, funcţia lui în politica din Moldova este una aparte. Cînd se află la putere el este „pogranicinik”, grănicerul de la frontiere care controlează ieşirile şi întrarea ideilor şi strategiilor, iar cînd nu e la putere, el este un partizan. Iar un grănicer şi un partizan fără binoclu e ca frizerul fără foarfece. Dar ceea ce ştie însă binoclul „Tkaciuk” nu e numai ceea ce scrie la dicţionar, instrumentul care observă obiectele la distanţă, ci şi faptul că, uitîndu-te din partea cealaltă, el poate micşora obiectele aflate în proximitatea lui. Şi mai ştie un lucru important: cu puţină iscusinţă, instrumentul „Tkaciuk” poate folosi razele solare pentru a face un foc de paie, foarte     important pentru politica locală.

„Filat” – poate fi o marcă excelentă de mobilă. Din aceea de la IKEA. Ea e bună pentru toată lumea: şi studenţi, dar şi familişti convinşi. Este pentru toate buzunarele, cu condiţia cinică de a aparţine clasei de mijloc. Se poate transporta cu orice şi o poate asambla oricine, căci are mecanisme simple şi instructaje foarte exacte şi detaliate. Marca „Filat” chiar dacă nu e de lux şi nu face faţă mobilei italieneşti, are totuşi fason şi poate sta cu demnitate şi într-o cameră de cămin, dar şi în casa unui „gastarbaiter” sau a unui mic burghez din Chişinău, Cahul sau Bălţi. Şi cum o mobilă adevărată trebuie să aibă şi o masă, marca „Filat”, vrea, nu vrea, trebuie să fie primitoare. Aşa că atunci cînd vin alegătorii, pe masă vor găsi o vodcă „Voronin”, o „zacuscă Lupu” şi un muştar „Ghimpu”. Acesta e meniul politicii moldoveneşti, n-ai ce-i face! Sincer să fiu, nu ştiu dacă în „stenka/peretar Filat” este un loc dosit pentru un binoclul „Tkaciuk”? „Chirtoacă” – nu ştiu de ce gîndul îmi zboară spre magazinul „Lumea copiilor”. Oare fiindcă magazinul e peste drum de primărie sau altele or fi cauzele? Ar fi un nume bun pentru o colecţie de imagini sau jucării „surprize”. Cum erau pe vremuri „surprizele” la guma de mestecat „Turbo” sau mai nou, la „Kinder-surprise”. Sînt colecţiile acelea de jucării mici, drăguţe, pe care le găseşti în ouăle de ciocolată, sau imaginile acelea frumoase de la guma „Turbo” la care te tot uiţi şi încerci să le aşezi una lîngă alta. E aşa de distractiv să colecţionezi „Chirtoci”! E adevărat că odată cu vîrsta nu mai au decît valoare sentimentală. Dar cînd eşti mai tînăr şi naiv, jocul e frumos: el poate sta frumos şi lîngă alte mărfuri din regiune precum „Adreea Marin”, „Băsescu”, „Lorena Bogza”. Oricum, fiind un brand încă foarte tînăr şi jucăuş, sperăm să treacă strada din „Lumea copiilor” la Primărie. E atît de aproape.

Keep walking

Chiril Lucinshi – Keep walking ne impune să obţinem succccese în viaţă.
Diplomat de profesie, a abandonat ministerul de externe pentru că, zice el, e greu să fii fecior de președinte și să nu lași loc pentru interpretări indiferent ce ai face. A vrut lucruri mai complicate, a vrut independență și a intrat în afacerea media. Și, în curînd a înțeles că regulile economice și mai ales în Moldova sînt suficient de complicate pentru ca să-ți ocupe tot timpul. Și mai ales regulile de joc în televiziuni. De scîrbă, sau poate de bucurie, a pornit o afacere cu țuica, evident, nu pentru a-i face concurență lui Johny Walker. Criza și embargoul l-a făcut să abandoneze ideea, dar va reveni la ea cît de curînd. Are 4 copii, primul e Petru, iar ultimul – Pavel – și cu acest simbol, zice el, încheiem ciclul. Doamnelor și domnilor, Chiril Lucinschi.

Chiril Gaburici – Keep walking înseamnă Lucru continuu asupra propriei personalităţi.

Stăpînul retelelor sau primul moldovean din conducerea companiei Moldcell, dupa un sir de manageri straini. Dacă am vorbi despre o carieră exemplară a noii generații de manageri, acesta ar fi cazul. Angajat din 2001 cum i se mai zice metaforic, în familia Moldcell, a cunoscut doar suișuri. Încete, dar sigure. Nu-l sperie nici concurenta, nici lucrurile imposibile. Este o fire combativa: daca e nevoie, se lupta cu oricine si merge pina la capat. Și flacăra violet se vede că-i poartă noroc. Doamnelor și domnilor, Chiril Gaburici.

Victor Miculeţ – Trebuie să mergem înainte pentru că altă ieşire nu avem.

În ’97 avea un credit și opt angajați. Iar în 2009 nemții l-au numit cel mai bun manager al trustului.

Și chiar au început să creadă în misteriosul fenomen moldovenesc – țara cea mai modestă a Europei și țara și cu cea mai bună cifră de vînzări de mașini de lux. Ad oră muzica populară și motoarele germane. Zice că nu poate lucra decît din plăcere, respectiv lucrează mult. Pentru că îi plac provocările, s-a infiltrat și în sistemul bancar – este președintele consiliului de administrare al Moldova Agroindbanc. Dar nu a sunat-o niciodată pe doamna Vrabie să-i ceară un credit pentru domnul x, nici pentru y, ba chiar nici pentru domnul z. Fiecare are calea sa spre succes, zice el. Doamnelor și domnilor, Victor Miculeț!

Pavel Filip – Keep walking este sensul vieţii, înseamnă să stabileşti obiective şi să le realizezi.

Cariera sa a săvîrșit un salt paradoxal, dar explicabil din punkt de vedere al înaintării în vărstă – de la bomboane a trecut la țigări. Și nici măcar nu le consumă. Le conduce. Despre el se zice că poate ridica în picioare orice întreprindere de stat culcată la pămînt. Dar el însuși consideră că businessul privat e totuși mai eficient. Consideră ca atit bomboane, ţigările cit şi multe alte produse pot fi periculoase pentru sănătate. Nu fumeaza şi nu recomanda altora acest lucru. Este pentru un stil de viaţă sănătos şi pentru masură în orice, chiar si înviteza cu care pergi pe calea spre succes.

Dan Lozovan – Mişcare continuă, dezvoltare continuă, fără a sta pe loc, rămînînd om cu majusculă şi fiind un lider într-o echipă performantă.

Dan Lozovan a reușit să facă profitabile niște afaceri media poate și din simplul motiv că niciodată n-a făcut radio sau televiziune. Paradoxal, dar adevărat. Acum trust-ul Dixi Media este printre cele mai ramificate din republică, ale cărui cap de afiș sînt Hit FM şi TV CTC. Dar, daca ar fi nevoit sa-si aleaga o alta functie in cadrul companiei, ar cocheta cu ideea de a deveni prezentator TVTV. Interesant, ar reuși să scoată un rating bun și de partea cealaltă a sticlei? Doamnelor și domnilor, Dan Lozovan!

Radu Rebeja – Să atingi rezultate.

Cel mai cunoscut fotbalist moldovean de ultimă generație. A petrecut pe gazonul verde majoritatea dintre cei 35 de ani pe care i-a trăit pînă acum. A fost, timp de 9 sezoane, unul dintre simbolurile Zimbrului, unde a jucat 197 de meciuri și a bătut 43 goluri. Pe urmă mingea și cariera l-au dus spre Ural, unde a reușit să fie unul dintre cei mai vizibili jucători ai echipei. Acum e vicepreședintele federației mold ovenești de fotbal, deci e momentul să fim optimiști în privința viitorului echipelor și al microbiștilor mold oveni! Doamnelor și domnilor, Radu Rebeja.

Anatol Ștefăneț – Viaţa este un dar şi trebuie să mergem înainte, apreciind ceea ce rămine în urmă.

În ’97 avea un credit și opt angajați. Iar în 2009 nemții l-au numit cel mai bun manager al trustului.

Cariera sa a început la 12 ani. Împreună cu orchestra Lăutarii a colindat toată Europa, America de Sud și SUA. A cîntat alături de Gheorghe Zamfir în turnee în Germania, America și România. În 1992 a hotărît că s-a copt pentru carieră solo. Îi era frică, pășea în necunoscut. Dar a pășit cu dreptul. A editat în Franța 3 albume, unul dintre care Ștefăneț solo a luat două premii Sh ok în Franța în 1999 și 2002. A cîntat în proiectul internațional Okay Temiz Bl ack Sea Orchestra “all strar band”, și în Berlin Experimenty Orchestra sub egida lui Bardo Hennings. Împreună cu formația Trigon a făcut etnojazz-ul mold ovenesc cunoscut în întreaga lume – de la Insulele Canare pînă în Japonia, OlOlanda sau Noua Zeelandă și au editat peste 20 de albume. Și, fiindcă nu este un egoist, îi aduce deja al nouălea an pe cei mai buni jazz-mani ai scenei mondiale pe scena festivalului de etno-jazz de la Ch ișinău. Lucru pentru care îi sîntem recunoscători. Doamnelor și domnilor, Anatol Ștefăneț!

Alex Brașoveanu – Să nu mă opresc, să nu mă las stopat de obstacole.

Avea doar 19 ani cînd piesa sa, Century of love, a răsunat la Eurovision-ul de la Belgrad. Astfel a devenit cel mai tînăr compozitor din istoria acestui concurs. După acest debut internațional, a devenit unul dintre cei mai vînați compozitori din Moldova. A scris pentru toate vocile notorii ale muzicii pop de la noi. O piesă semnată de el înseamnă aproape întotdeauna un hit. Acum luptă din răsputeri cu ispitele succesului – fetele frumoase și mașinile sport. Va cîștiga oare muzica? Doamnelor și domnilor, Alex Brașoveanu!

Teo Rădulescu – Orice s-ar întîmpla, continua-ţi calea, nu îndoi spatele în faţa greutăţilor, în faţa vieţii.

Cariea lui a cunoscut numeroase culbite și triple salturi și tot atîtea luxații și căzături. A fost sportiv, a fost actor și, într-un moment, și-a dat seama că vrea să danseze. Înfățișarea de erou romantic i-a prins bine și, în scurt timp, show balet-ul Teodor a devenit cea mai cunoscută trupă de dans din țară. Apoi a crescut într-o întreagă școală de dans la care învață sute de copii și maturi din capitală. Rămîne în continuare unul dintre cei mai rîvniți burlaci de la noi. Doamnelor și domnilor, Teo Rădulescu.

Petru Vutcărău – Să respiri, să iubeşti, să lupţi, să obţii – totul, înseamnă absolut totul.

I-a suflat de sub nas femeia iubită a lui Ol eg Iankovski în Patul lui Procust, l-a așteptat pe Godot în spectacolul-legendă care a însemnat nașterea teatrului modern în Mold ova, a fondat teatrul Eugen Ionesco demonstrînd cu succes că absurdului îi stă mai bine pe scena teatrală și nu pe scena politică, a montat spectacole în România, Franța, Italia, Japonia și chiar Sahalin. Și a adus teatrul mondial la Ch ișinău prin festivalul Internațional BITEI, și de la prima pînă la a 9 ediție am admirat jocul a 3000 de actori de la 56 de teatre din 26 de țări. Doamnelor și domnilor, Petru Vutcărău!

Nicolae Juravschi – Prin mişcare, prin acţiune obţii rezultate.

Acucerit la Jocurile Ol impice de la Seul (1988) medaliile de aur în proba de canoe dublu, cursele de 500 şi 1000 metri. În următorii 3 ani cîştigat 8 medalii de aur la Campionatele Mondiale în probele de C-2 şi C-4. La Barcelona, în 1992, a luat locul 4. Dar mai apoi s-a ambiționat și la Atlanta, în 1996, a obţinut deja medalia de argint în proba de C2 – 500 metri, aducând prima medalie olimpică pentru Republica Mold ova din toate timpurile. A fost desemnat de către ziariştii sportivi din Republica Mold ova drept cel mai bun sportiv mold ovean al secolului XX . Doamnelor și domnilor, Nicolae Juravschi.

Oleg Creţu – Să mergi înainte fără să priveşti în urmă.

La 21 de ani devine vicecampionul Europei la judo, participă la olimpiada de la Atlanta, peste un an se însoară. Și doar peste 9 zile de la nuntă nimerește într-un strașnic accident de mașină în urma căruia tînăra soție îi moare, iar el, în urma mai multor traume faciale, orbește. Și se părea că și viața lui a luat sfîrșit. Dar, peste 2 ani, revine totuși în sport, și, în scurt timp, devine campion european și multiplu campion mondial printre slabvăzători. În 2008 devine campionul Jocurilor Paralimpice de Judo de la Beijing, la categoria 90 kg, iar în 2010 își menține locul 1 la la Campionatul mondial de judo din Atlanta. Doamnelor și domnilor, Ol eg Crețu.

Circumstanţele cu privire la Janeta şi Adrian

Reiterăm: chiar dacă biroul se cheamă „Hanganu, Tănase şi Partenerii”, Janeta Hanganu şi Alexandru Tănase nu sînt soţ şi soţie. Janeta Hanganu este căsătorită cu altcineva. Sînt 10 ani de cînd ea şi Adrian se  cunosc, şi peste un an şi jumătate de cînd sînt soţ şi soţie. Adrian lucrează în marketing, dar hobby-ul său este fotografia. În sensul serios al cuvîntului „hobby”. Este cunoscut în comunităţile de profesionişti din ţară şi străinătate ca un bun freelancer în mai toate curentele actuale. Pe situl său personal, Adrian îi dedică toate fotografiile unei oarecare misterioase J. Înclinăm să credem că ar fi vorba despre soţia sa, Janeta.

Se cunosc din facultate şi au fost buni prieteni pe parcursul anilor de studii şi după. La un moment dat însă, şi-au dat seama că la mijloc e ceva mai mult decît prietenie. „Relaţia noastră a crescut din prietenie şi continuăm să fim prieteni. Pe lîngă faptul că ne iubim, sîntem confidenţii unul altuia. Nu cred că am prietene cărora le-aş spune maimult decît lui Adrian”.

Ceea ce i-a făcut să se căsătorească a fostinclusiv faptul că, în general, între ei nu senasc conflicte. Toate, sau aproape toate,sînt stinse cu dibăcie înainte să se dezvolte.„Adrian e un om care ştie să mă înţeleagă. Şipe care, sper, şi eu reuşesc să-l înţeleg”.

Dar în familia Hanganu-Hâncu, căsătoria nu aînsemnat decît oficializarea unor relaţii caredeja existau. „Pentru noi, căsătoria este o formalitate.Ea nu poate să adauge la sentimentelecare există efectiv între doi oameni”.

Pînă şi micile rutine cotidiene sînt o plăcereîn această familie. „Ne trezim împreună,luăm dejunul împreună, mergem la serviciuîmpreună. Cînd aveam biroul mai pe aproapeluam şi masa împreună, seara ne străduimsă mergem împreună acasă. Niciodată nune-am plictisit să stăm de vorbă unul cu altul,întotdeauna avem ceva de discutat”.

Pe lîngă soţul ei, lîngă Janeta se află mereuşi un încărcător pentru celular; aparatul este suprasolicitat şi are des nevoie de resuscitare. „Telefonul sună permanent, vorbesc foarte mult şi cînd ajung acasă nu vreau decît să stau alături de Adrian. Nu am nevoie de nimic mai mult”. De asta nu o să îi vedeţi foarte des la evenimente mondene. „Mondenităţile te forţează să continui ritmul de la serviciu. Dar mai mergem şi noi din cînd în cînd la asemenea evenimente”. Viziunea celor doi asupra familiei este la fel de clară ca tot ce se vede prin lentilele proaspăt lustruite ale ochelarilor ambilor. „Vom fi împreună atîta timp cît ne este bine. Niciunul dintre noi nu trebuie să-şi pună jugul în gît că se căsătoreşte pentru o viaţă înainte. Asta complică lucrurile, deciziile trebuiesc luate de plăcere şi neconstrîns de obligaţii”.

Dispoziţii finale şi tranzitorii
Janeta are boala perfecţiunii. În condiţiile în care amprenta ei se distinge şi pe ştampila HTP (minimalist-frumuşică), şi pe fontul cu care sînt scrise documentele biroului (ales după un proces de decizie îndelung şi chinuitor) – e de la sine înţeles cam care ar fi standardele pe care le aplică în munca de avocat. Chiar şi pentru instanţele naţionale, lucrul e făcut la nivelul cerinţelor CEDO. Se mai întîmplă, însă, ca persoanele care citesc aceste documente într-o instanţă şi în cealaltă instanţă să aibă viziuni completamente diferite. „Nu-i poţi cere unui judecător cu un stagiu de muncă de 20-30 de ani într-un anumit sistem aceeaşi atitudine pe care oare un jurist de la Curte, care se ocupă în exclusivitate de dosare legate de drepturile omului”.

Poate de asta îi place mai mult să lucreze pentru Curtea Europeană. „Acolo am impresia că am fost ascultată, înţeleasă şi că mi s-a dat un răspuns pe măsură, chiar şi cînd mi se respinge un argument”. În instanţele naţionale, această senzaţie este ceva mai rară.

Politica este o chestie de maturitate. În copilărie, Janeta se aşeza confortabil la balconul ei de la etajul nouă şi se uita printr-un binoclu de 3 kg la steagul de pe clădirea Parlamentului. Astăzi, Janeta spune că nu a ajuns încă la etapa la care să dorească să se implice în politică şi să creadă că poate face o schimbare. „Eu cred că munca mea de avocat îmi reuşeşte mai bine şi dacă doresc să schimb ceva, din poziţia de avocat reuşesc să fac mai multe. Pentru că simt că ăsta este locul meu”.

Janeta e foarte ea. Pentru că a asortat culoarea întrerupătoarelor din oficiu cu cele oficiale ale biroului. Pentru că îi place ciocolata şi în oficiu există întotdeauna o farfurioară cu dulciuri. Pentru că şi-a pus scop să-şi ia maşină la un an după facultate, şi şi-a luat-o. Din banii ei. Pentru că nu a fost niciodată atrasă de străinătate şi străzile ei fără gropi. Pentru că noaptea citeşte Machiavelli… Şi bloguri.

Gulnara Vîşcu cunoscuta necunoscută

Totul s-a întîmplat mult prea repede. Înspăimîntător de repede. Așa cum se întîmplă toate în jurul Gulnarei. Nu reușești să clipești și ești deja implicat în ceva ce încă nu înțelegi prea bine cum se cheamă, și pînă te freci nedumerit pe la ochi, te trezești că absorbi fluxul nebun de energie, preparat după o rețetă doar de ea știută.

Lucrăm deja demultișor în același birou, suficient de mult ca să ne săturăm una de alta. Dar nu prea poți să zici că te poți deprinde cu ea. În fiecare dimineață oricum tresari de hohotele ei de rîs și nici măcar nu mai încerci să te ascunzi de această neprețuită calamitate naturală.

Hai Yolka, să vorbim. Hai că am nevoie urgent de interviu, o să mă omoare ăia. Hai că n-o să reușim să vorbim mai nimic. Numai nu-mi pune întrebări idioate!»

Ups, sughiț eu în gînd. Dar eu de altele nu știu să pun. Ce să întrebi o femeie care a dat un milion de interviuri ca să nu pari banală? Despre Gulea-fotograful se cunosc multe. Dar despre Guleaomul? Dar despre Gulea-femeia?..

Fac un „hm” plin de subînțelesuri, cultivîndu-mi un aer deștept…

Zi-mi, te rog, ești mulțumită de ceea ce faci în plan profesional?
Gulea nu mă lasă să pun cum se cuvine un semn de întrebare la sfîrșitul frazei: nu, nu și iarăși nu! Sînt dezamăgită de toate lucrările. E un moment de ruptură.

Începi să-ți plîngi de milă, să te dai bătută?
Ba bine că nu! E o etapă de dezvoltare pur și simplu. După această perioadă trebuie să urmeze numaidecît ceva nou și minunat!

Ești în proces de revizuire a valorilor?
Nu, valorile mele nu se schimbă, s-a schimbat atitudinea față de lumea mea interioară, am început să trag cu ochiul la ea. Am văzut și am înțeles toată adîncimea și strălucirea Alter Ego-ul meu. Am vrut să împart ceea ce am văzut cu lumea din jur. Așa s-a născut proiectul „Noaptea transformărilor”.

Da, acesta e proiectul tău, copilul tău. Dar atunci cînd trebuie să fotografiezi pe bani, îți este greu să mergi împotriva gusturilor tale estetice?
Sigur, uneori organismul meu se revoltă, mai ales atunci cînd văd că ceea ce trebuie să fac e departe de ceea ce vreau, dar sînt profesionistă și profesionalismul nu suportă separarea pe criterii „îmi place — nu-mi place”. Trebuie să-ți faci meseria și s-o faci bine.

Nu-ți pare că acest cuvînt este oarecum împietrit?
Evident, dar în meseria noastră trebuie să fii anume așa. Sînt foarte mulți fotografi care fac proiecte frumoase. Dar într-o fotografie de reclamă e nevoie de un profesionist.

Așadar. Toți știu că tu ești un om-explozie, om-vulcan, om-fulger. Mereu alergi, mereu te agiți. Urli în biroul nostru, ne încurci să lucrăm… (Gulnara rîde în hohote)
De fapt, nu sînt eu singura aici care fac gălăgie. Poți să-ți închipui că tu ești liniștea întruchipată.

Nu e vorba de asta. Dar, la modul tău de viață, să zbori ca un fluturaș… Doar ai trei copii, un soț, proiecte interminabile. De unde iei atîta energie? Și reușești peste tot! Divulgă secretul măcar bunei tale prietene!
O, aici a lucrat sfînta natură. Tot ce trebuie să faci pe urmă e să menții echilibrul, să generezi energie. Și poți s-o generezi doar prin iubire. Ce înseamnă să iubești? A iubi înseamnă a oferi. Cu cît mai mult oferi, cu atît mai mult ți se întoarce înapoi. E un adevăr vechi decît lumea, mi-e și jenă să-l repet, dar de la asta nu devine mai puțin actual și funcționabil.

Și compasiune. În cea mai pierdută ființă poți găsi lăstare de bine și frumos. Deci, iată, în ultimul timp s-a trezit în mine un asemenea dor nebun de a da, a oferi, a împărtăși… o adevărată necesitate vitală.

Asta aparţine mai mult de transcedental. Dar dacă o luăm pe Gulnara cea pămîntească? De exemplu — Gulnara și soțul său. Cum ai reușit să păstrezi o relație atît de tandră în 20 de ani? Cum poți să suporți un bărbat atît de mult timp?
Gulnara rîde la fel de asurzitor. Din nou. Aș compara viața în doi cu un dans. Cu un tangou, mai exact. Nu te relaxezi niciodată. Ești întotdeauna gata să cazi, și în același timp ești deschisă pentru tandrețe și pasiune. Să zic că eu sînt cea care cedez mereu — ar fi nedrept. Să zic că el e cel care cedează, ar fi la fel de nedrept. Nu poți să spui o singură dată „te iubesc” și să te gîndești că mai departe totul va merge ca pe roate. Viața în cuplu este o muncă nesfîrşită asupra ta. Dar în ea trebuie să fie un impuls, o scînteie de nebunie.

Ce atitutdine are soțul tău față de meseria ta? Față de faptul că ești mereu ocupată?
O, foarte bună. Mă susține mereu.

Hm, ce tip pozitiv! Hai să încercăm altfel. Tu ești o tipă cunoscută, apari mereu în media. Nu e gelos pe slava ta?
Hmm, nu pot să numesc acest lucru gelozie. El se bucură sincer de succesele mele. Unicul lucru care îl poate indispune și chiar îl indispune uneori este faptul că nu dedic suficient timp familiei. Dar își asumă fără crîcnire multe dintre grijile casei. Adică, el acționează, nu se plînge. Această trăsătură rară de bărbat adevărat îmi provoacă respectul și neasemuita recunoștință.

Aşadar, viața ta de familie îți aduce bucurie, copiii tăi îți aduc bucurie, munca…?
Da, sînt un om absolut fericit.

Dar! Deși tuturor li se arată acea Gulnară vulcanică, tînără și veselă, pot fi remarcate la tine și alte lucruri — o singurătate absolută și o tristețe ancestrală. Fii de acord că ele nu prea coincid cu masca ta exterioară…
Da, despre mine se zice că sînt un extrovert tipic. Dintr-o parte, probabil așa și arăt. Dar ţie să-ţi spun că asta nu-i decît o formă de apărare?

În ultimii ani am avut timp să mă gîndesc la multe, mi-am făcut concluzii, mi-am schimbat atitudinea față de multe lucruri. De exemplu mi-am schimbat atitudinea față de moarte. Nu zic că o chem. Nu. Pur și simplu am învățat să o accept. Pentru a învăța să te bucuri de viață trebuie să nu te temi de moarte. Să o transformi din dușman în prieten.

În al doilea rînd, mi-am schimbat atitudinea față de singurătate. Oricîți prieteni, soții, soți, copii, amanți ar avea, el vine pe lume singur și pleacă singur. Și dacă toată viața cauți un om care să te înțeleagă, să te ajute, să te susțină în toate, atunci uită-te în oglindă și salută-l. În general, am început să-i accept pe oameni așa cum sînt. Chiar dacă fac ceva care vine în contradicție totală cu legile moralei, acesta este drumul lor. Înseamnă că ei trebuie să acumuleze anume această experiență, pentru ca să înțeleagă ceea ce trebuie să conștientizeze.

Asta-i! Să conștientizeze. Tot ce ai spus tu acum, eu am citit deja. Și le-am înţeles. Dar încă nu le-am conștientizat. Dar tu, am impresia, ai parcurs această cale. Cît de departe este înțelegerea de conștientizare?
E la diferite depărtări. Uneori ai nevoie de un minut, altă dată — de ani. Depinde de experiența vieților trecute. Doar toată această informație se păstrează pe flashul subconștientului. Însă doar la nivel de cunoștințe teoretice nu funcționează. Trebuie să le treci prin tine, să le accepți, și atunci îți va fi garantată armonia.

Cum să ajungi la asta?
(zîmbind) Să lucrezi asupra ta, ce ne mai rămîne de făcut? În afară de asta, am ajuns la o stare foarte neobișnuită pentru mine — contemplarea. Chiar și pe mine însămi. Numai așa poți să vezi mai multe, să încetezi să te mai identifici cu procesul. Asta ar însemna să nu fii furie, ci să o contemplezi. E mai ușor să controlezi totul. Și pentru sănătate e mai bine. Nu suferi de stresuri. Și faci mai puține prostii.

Uite, îmi spui toate astea și în mintea mea se constituie imaginea unei femei luminate. Dar slăbiciunile umane? Dar lucrurile serioase, relațiile și legăturile, de exemplu?
Ar fi o prostie să zic că trăiesc într-o lume materială păstrînd un dezinteres iluminat pentru cele lumești. Nu, desigur. Am copii, și asta e cea mai mare responsabilitate, sînt oameni care depind de tine. Și iată, datorită acestui lucru, trecînd prin multe, începi să ajungi la adevărurile spirituale. Aflîndu-te anume în această lume materială. E ușor să fii iluminat în munți, unde nimeni nu te atinge. Dar încearcă să faci asta într-un megapolis.

Dar asemenea lucruri ca hainele frumoase, mîncarea gustoasă, confortul. Poți să te lipsești de ele?
Posibil că pot,, dar parcă și m-am deprins cu ele. Dar, știi, cu cît mai mulți bani ai, cu atît mai multe probleme ai.

Da, da! Era consumerismului a sosit. Zi-mi, nu ne autodistrugem?
Mie mi se pare că societatea, totuși, începe să se trezească încetul cu încetul. Sînt optimistă. Era iluminării totale se apropie. Evident, nu atît de repede cît ne-am dori. Poate noi nici n-o să ajungem să ne vedem. Dar va fi. Eu știu.

Spune, dacă ar fi sărivim în viitor, aparatul de fotografiat este prietenul tău pentru totdeauna?
Cred că va fi mereu alături. Nu știu dacă va fi mereu meseria mea, dar îmi voi fotografia cu cea mai mare plăcere nepoții și strănepoții.

Totuși nu înțeleg prea bine, de unde iei atîtea puteri? De exemplu, proiectul nostru. Ai avut forțe să găsești și să cari mobile, să cauți accesorii, să aștepți pînă se va termina interminabilul machiaj, să ai grijă de mîncare, apoi să mai și fotografiezi! Și să faci toate astea cu ușurință, fără să încetezi să hohotești așa ca să tremure sticlele. De unde?
Yolocika, trebuie să înveți să te eliberezi. Cărăm pe ghebul nostru foarte multe greutăți mentale. Se pare că dacă scapi curelele — gata, totul s-a dus. Dar nu e nici pe departe așa. Ai și pornit elicele helicopterului. A rămas să urci și să zbori. Cum o lași în pace, problema se rezolvă de la sine.

Of, ce bună și corectă ești. Pînă la greață! (ne hlizim deja amîndouă). Dar zi-mi, de ce ți-a fost rușine ultima dată?
Ei, de e îmi pui asemena întrebări? Îmi este greu să răspund, dar ultima dată mi-a fost rușine cînd am țipat la copilul meu. N-am rezistat, mi-am ieșit din fire. Dar ei sînt atît de de neajutorați. Vezi, din cauza ta plîng! (Și văd că într-adevăr cum pe obrajii dragei mele interlocutoare curg lacrimile. Mi se face rușine și încerc să schimb tema discuției).

Gulea, cum te simți la noi în birou? Înainte erai un lup siguratic, acum ești nevoită să suporți o hoardă întreagă de nebuni inadecvați.
O, eu vă iubesc atît de mult pe toți! Sînteți acuma a doua familie pentru mine. Chiar și soțul este gelos cîte odată. Iar acest proiect, „Noaptea transformărilor”, ne-a apropiat și mai mult. Sîntem pe aceeași undă emoțională. Sînt atît de fericită că sînt aici!

Ce plăcere să aud asta! Și noi te iubim foarte mult! Pentru că umpli atît de bine spațiul, încît ți se pare că ai fost aici dintotdeauna. Sau cu binele te deprinzi repede? Ce să mai vorbim, sîntem niște norocoși!
Gulea rîde iarăși. Asta e ea! Calea scurtă de la plîns la rîs nu e un semn de dezechilibru. E din cauza că în Gulea stă demult și bine un copil care se mișcă în unison cu spațiul, privind în jur cu ochii larg deschiși.

O știu toți, fără să o cunoască nimeni cu adevărat. Așa e ea. Gulnara, cunoscuta necunoscută.

S-au dus lupoaica si primarul, venit-au zimbrii si radarul

voronin2In 2005 s-au produs multe si de toate, dar evenimentele mai cu mot sint doar cele consemnate de noi ca atare. Cititi si va cruciti.

De cu iarna, in drum spre alegeri, fractiunea comunistilor din Consiliul Municipal propune rebotezarea imediata a bulevardului Stefan cel Mare si Sfint in Lenin si rebotezarea altor strazi in aceeasi maniera nostalgica.

Apoi, la Chisinau a poposit in prima sa vizita peste hotare noul presedinte român, Traian Basescu. A fost primit aproape frateste de presedintele moldovean pentru care ceva mai inainte tricolorul era steag fascist, iar românii – niste rude de care nu stia cum sa scape.
Mai spre primavara s-au facut alegerile parlamentare, cistigate de comunisti, dar nu tare, ci cu o majoritate de oleaca peste 50 la suta.
La 4 aprilie acest parlament l-a reales pe Vladimir Voronin ca presedinte atotmoldovenesc. Nimic surprinzator, in afara de faptul ca partidele de opozitie, conduse de Iurie Rosca, Oleg Serebrian si Dumitru Diacov, au votat pentru Voronin. Voronin si-a cistigat postul, opozitia ghilimelele.

S-a zvonit ca se destrama grupul O-Zone. Bocet universal si intergalactic. Pacat. Mai bine se destrama vreun partid politic. Sau chiar toate.

Apoi a continuat asezarea pionilor pe esichierul politic. Dupa ce a votat pentru alegerea lui Voronin in functia de presedinte, Iurie Rosca a fost ales vicespeaker al parlamentului. Apoi tot parlamentul a votat unanim propunerea de a-si duce tara in Uniunea Europeana. Sintem, cum s-ar zice, pe duca.

Apoi parlamentul l-a con-firmat pe Vasile Tarlev ca prim-ministru. A votat doar fractiunea comunista pro – 56. Dupa 4 ani de guvernare, Tarlev e cel mai longeviv premier. Un fel de Berlusconi moldovenesc. Mamma mia, che fortuna!

La Summitul GUAM participantii n-au decis mare lucru – doar sa ceara de la Rusia retragerea trupelor din Moldova si din Georgia si neamestecul in treburile statelor CSI, care vor sa fie libere si democratice. Dar inainte de asta presedintele-gazda s-a dus, ca in fiecare an, cu flori si cu pionieri la monumentul lui Lenin, data fiind a 135-a aniversare a liderului proletariatului mondial. Mai pe scurt, Lenin e viu oricind si e cu GUAM in rind.

Tot cam pe atunci s-a descoperit ca in pericol nu sint numai independenta si democratia moldoveneasca, ci si simbolul latinitatii moldave, adica, copia lupoaicei romane din fata Muzeului National de Istorie. Cadoul fratern românesc, instalat la 1 decembrie 1990 ca semn al renasterii intru romanitate, s-a dovedit a fi confectionat din bronz de proasta calitate, a crapat, risca sa se dezmembreze si e ireparabil. Asa ca a fost scoasa de pe soclu si dusa pe undeva prin fabulis.

In mai presedintii Voronin si Iuscenko s-au intilnit la Vinnita, unde seful statului ucrainean si-a prezentat promisul plan de solutionare a diferendului transnistrian.
Tot pe atunci formatia Zdob si Zdub s-a produs la Kiev, la Festivalul Euroviziunii, si s-a clasat pe locul 6. Deputatii in parlament au discutat despre planul lui Iuscenko, cel propus la Vinnita. Reprezentantii tuturor partidelor cred ca documentul trebuie definitivat serios pentru ca planul e bun, dar trebuie facut altfel…

In iunie, NATO a propus sa impace ucraineste Chisinaul cu Tiraspolul. Si iar, adica, sustine planul Iuscenko si e gata sa puna umarul la realizarea lui. Cel putin, asa a declarat la Bruxelles presedintele Voronin, dupa ce a stat de vorba cu Secretarul General NATO, Jaap de Hoop Sheffer. La revenirea in tara a presedintelui, parlamentul s-a reunit – probabil, nu chiar intimplator – intr-o sedinta speciala la care a aprobat planul Iuscenko. Dar pentru ca planul ucrainean avea si unele neclaritati care, probabil, au fost intre timp clarificate la Bruxelles si la Strasbourg, deputatii au mai adoptat si un apel cu privire la principiile si conditiile democratizarii si un alt apel – cu privire la criteriile de democratizare a regiunii transnistriene. Dupa care Ministerul de Externe al Rusiei si-a manifestat “nelinistea serioasa” in legatura cu actiunile parlamentului moldovenesc – l-a nelinistit “inclinarea parlamentarilor moldoveni spre masurile obligative de solutionare a conflictului fara a tine cont de opinia transnistrienilor insisi si in afara cadrului unui dialog civilizat intre parti”.

Tot pe atunci, Moldova a fost vizitata de Modest Kolerov, seful Directiei Presedintelui Federatiei Ruse pentru Relatiile Interregionale. El s-a intilnit la Chisinau cu niste ziaristi si cu niste reprezentanti ai partidelor de opozitie. Apoi s-a dus la Tiraspol, unde a comemorat luptele pentru Bender din 1992 si s-a intilnit cu Igor Smirnov. La Tiraspol a fost insotit de ambasadorul rus la Chisinau, Nikolai Reabov. Dupa care insotire, Reabov a fost convocat la Ministerul de Externe al Republicii Moldova, unde i s-au cerut lamuriri pe marginea bob-sositorului kremlinez. Vice-ministrul Eugenia Chistruga l-a indemnat pe solul rus “sa intreprinda toate masurile necesare pentru a evita o atare practica daunatoare pentru relatiile dintre cele doua tari”.lupoaica

Apoi, in iulie, delegatia moldoveneasca a parasit in semn de protest Adunarea Parlamentara a OSCE de la Washington. Nemultumirea alesilor nostri a fost provocata de adoptarea unei rezolutii cu privire la conflictul transnistrian fara a se introduce in ea amendamentele propuse de deputatii moldoveni.

La 10 iulie chisinauienii trebuiau sa-si aleaga primarul. Dar nu si l-au ales. Pentru ca la vot au iesit doar 26,93 % din alegatori, alegerile fiind valabile doar la cota de prezenta de 33,5 %. Asa ca s-au aminat pentru 24 iulie.
La 22 iulie parlamentul a adoptat o lege care ii acorda Transnistriei o vasta autonomie. Adica, regiunea isi va putea alege parlamentul si va avea propriile simboluri. Autonomii vor comunica in trei limbi oficiale – moldoveneasca (cu grafie latina), rusa si ucraineana. Peste citeva zile autoritatile din Transnistria au criticat aceasta lege: adoptarea legii „fara consultari cu Tiraspolul este pur si simplu cinica“.

La 24 iulie chisinauienii au fost mai putini la urne decit cu 2 saptamini mai inainte – 19,7 %. A ramas sa se voteze toamna, odata cu numaratul bobocilor.

La 28 iulie presedintele Voronin a semnat Legea cu privire la statutul Transnistriei. In partea dreapta a Nistrului, toata lumea politica considera aceasta lege foarte buna si valoroasa. In schimb, tiraspolenilor si rusilor (din Rusia) legea nu le-a placut, acestia considerind ca ea “a inmormintat planul Iuscenko”.

In august in Moldova au ajuns trei zimbri donati de statul polonez. Animalele reprezentate in stema tarii vor popula rezervatia Padurea Domneasca din raionul Glodeni. La lansarea zimbrilor in padurea moldoveneasca a fost prezenta toata conducerea statului, iar presedintele Voronin a hranit animalele cu piine, generind reactia lirica a asistentei incintate de acest gest uman.

Apoi, Vladimir Voronin s-a dus la Summitul CSI la Kazan. Anterior, Voronin a catalogat in numeroase rinduri CSI ca fiind “un club de discutii sterile”. Cam sterile au fost si de data asta. CSI nu s-a dezmembrat, dar nici nu s-a reformat.

In ultima zi de vara s-a sarbatorit Ziua Limbii. In Piata Marii Adunarii Nationale, celebrul grup rock DDT din Rusia a cintat noaptea tirziu despre toamna care ne da de inteles ca s-a intimplat ceva cu patria si cu noi.

La inceputul toamnei, SUA au dat de stire ca vor instala in Moldova un radar puternic, care va controla spatiul aerian al tarii si al statelor vecine – adica si avioanele militare rusesti care aterizeaza in Transnistria, si puternica statie ruseasca de radiolocatie care functioneaza in regiune. Jucaria asta militara costa vreo 10 milioane de dolari. S-a mai zvonit ca Pentagonul elaboreaza acum radare dotate cu arme capabile sa loveasca aparatele de zbor. Deci, este chip ca Moldova sa participe la Star Wars…

In septembrie s-a pornit primul tren, de proba, pe artera de cale ferata Revaca-Cainari, care ocoleste Transnistria. S-a pus solemn ultimul din cei 42 de kilometri de cale ferata – ultimul cui fu batut de cine altcineva decit presedintele Voronin. Dupa ce a batut cuiul, seful statului a precizat ca aceasta artera nu numai ca permite evitarea taxelor ilegale impuse de separatisti, ci va si scurta cu 70 de km calea din centrul tarii la sudul ei. Victoria feroviara asupra separatismului a costat circa 28 de milioane de dolari.

O echipa de arheologi de la Scoala Superioara de Antropologie (SSA) de la Chisinau a finalizat, in apropierea satului Costesti, primele sapaturi de proporttii intr-un oras care dateaza din secolul al XIV-lea dupa Hristos. Au fost gasite morminte in care oamenii au fost ingropati cu capul spre Mecca, fapt care confirma prezenta religiei musulmane. Se presupune ca orasul a fost sub controlul hanului Djanibek, care a condus Hanatul din Crimeea in anii 1342-1357.

Negocierile dintre Chisinau si Tiraspol au fost reluate in formula noua – 5 plus 2, SUA si UE participind in calitate de observatori. Fara progrese epocale.

Intr-un interviu pentru BBC, presedintele Voronin a declarat ca “noi sintem gata sa traim in frig, sa inghetam fara gazul din Rusia”, dar “nu vom ceda niciodata din integritatea, suveranitatea si independenta patriei, oricit ne-ar costa pe noi”.

In Grecia a aparut strada Pappoulias-Voronin. In orasul Miles, in care Voronin a poposit onorind cu prezenta aducerea acasa din Moldova a ramasitelor pamintesti ale carturarului si revolutionarului grec Daniel Philippides. Edilii orasului au botezat astfel strada in semn de recunostinta. Pacat ca numele presedintelui elen nu suna româneste chiar eufonic…

S-a zvonit ca in Moldova activeaza un jefuitor de banci original, care hipnotiza pe casieri si acestia ii dadeau singuri banii… Se zice ca tipul e din Rusia. Din care alta parte ar veni acum relele in Moldova noastra onesta si pura!

Apoi Banca Mondiala a stabilit (a cita oara!) ca Moldova e cea mai saraca tara din Europa. In schimb, la Tirgul International de Carte de la Frankfurt Moldova a fost unul dintre invitatii speciali. Ai carte, n-ai parte.

Pe esichierul politic s-a spart Alianta “Moldova Noastra”. Mai multi membri, inclusiv 7 deputati in frunte cu Dumitru Braghis, au abandonat formatiunea. S-au pornit sa-si faca partidul lor.

Si pe urma tot asa: centrala electrica de peste Nistru nu mai da curent peste riu, Rusia promite de la anul dublarea pretului unui metru cub de gaz, alegerile primarului de Chisinau esueaza unele dupa altele. Asta e jumatatea goala a paharului.

In schimb, Lupoaica cu gemeni e in reparatie, iar zimbrii zburda falnic prin codrii moldavi. Asta e jumatatea plina. Fiti de acord ca este cu mult mai mare decit jumatatea goala!

Barbatii bogati ne ajuta sa fim Frumoase

nataliaMai inalte cu cel puþin un cap decit mine, blonde, frumoase, debordind de incredere in sine, ele exprima imaginea tipica a unor modele de succes. Ce inseamna pina la urma sa fii model, ce statut iti ofera aceasta “titulatura”, de ce sint ele mai cu mot decit restul lumii, asta si multe altele am vrut sa aflu direct de la fermecatoarele mele surse. Si am aflat. Urmariti firul neoxigenat al gindurilor.

– De ce ati ales aceasta profesie?
Alexandra Oltu: E o meserie foarte frumoasa si in acelasi timp foarte grea, dar cred ca daca o persoana are capacitatile necesare, trebuie sa incerce sa faca ceea ce vede pe ecranul televizorului.
Virginia Morosan: In businessul de model am intrat din intimplare. In anul II de facultate am participat la un concurs, al carui director era Arina, si de atunci imi continui cariera de model cu ajutorul ei.
Natalia Muraviova: O prietena m-a indemnat sa incerc si mi-a placut. E un hobby, dar de multe ori pun invatatura pe planul doi din cauza lui.
Virginia: Probabil, fiecare fata spera ca va avea noroc si va pleca in strainatate, va incheia un contract bun pentru bani multi in Europa, in America.

– Ce avantaje va da faptul ca sinteti modele?
Natalia: In primul rind, iti ofera incredere in sine. Cind stiu ca sint nu doar frumoasa, ci si model, simt mindrie pentru mine si pentru prietenele mele.

– Barbatii se comporta altfel cu voi?
Virginia: Un barbat simplu nu va indrazni sa se apropie de o fata frumoasa, pentru ca stie ca nu isi permite sa o duca la un restaurant bun sau intr-o vacanta. In zilele noastre fetele au cerinte mari, iar o fata frumoasa are cerinte si mai mari.
Alex: Vinovati de asta sint si barbatii, pentru ca ei ne alinta si noi ne obisnuim cu asta.

– Cunoastem tabloul clasic: barbat instarit intr-o masina ultimul model si o fata tinara si frumoasa linga el. Aceste fete sinteti voi?
Natalia: Da!

– Deci, ei va cumpara frumusetea?
Alex: Ei ne infrumuseteaza.

– Daca de voi s-ar apropia un barbat apartinind clasei de mijloc, voi nu i-ati permite sa va agate?
Alex: Sa comunici cu ei poti, dar sa te imprietenesti… nu merita.
Natalia: Nu se reduce totul la bani. In viata se poate intimpla orice. In privinta barbatilor bogati… ei ne ajuta sa fim frumoase.
Virginia: Si sint mai siguri pe ei. Ei ne abordeaza mai siguri pe sine, ei stiu ca au „asta”.

– „Asta” inseamna ce?
Virginia: De exemplu, daca are masina frumoasa, atunci barbatul e sigur ca are cu ce s-o atraga pe fata. Cum ar fi propunerea: hai sa ne plimbam cu masina.

– Voi ati agatat vreun barbat?
Virginia: Nu mi s-a intimplat niciodata. Toti pe care i-am vrut au fost ai mei.
Natalia: Traim intr-un oras foarte mic, unde toti se cunosc unul pe altul, asa ca, oricum ajungi in aceeasi companie si faci cunostinta cu barbatul care te intereseaza.

– Ce trasaturi trebuie sa aiba un barbat pentru a te cuceri?
Virginia: Intelect si educatie. Cel mai important e sa stie sa se comporte cu o femeie. Avem foarte putini barbati care stiu sa se comporte cu adevarat cu o femeie.

– Simtiti concurenta din partea fetelor mai tinere, de 13-14 ani, care apar pe podium?
Virginia: Nu, pentru ca ele sint inca niste copile. Nu sint inca formate. Dar incep sa creada ca sint vedete. Doar cind ajung pe la 18-19 ani, incepem sa le simtim concurenta.

– Ele sint solicitate?
Natasa: La noi in tara, nu. In agentia noastra vin fete cu carcteristici fizice bune. Directoarea incearca sa le gaseasca contracte in alte tari, pentru ca aici nu sint cotate, publicul nostru nu le accepta.
Alex: Mai ales ca pe la 16 ani ele isi gasesc iubiti care le interzic sa se ocupe cu modellingul.

– Prietenii vostri nu va interzic ?
V: Ne despartim de cei ce ne interzic. Cei care inteleg corect ceea ce facem ramin linga noi.

– Cind si de ce renuntati la profesia de model?
V: Plecam cind nu mai sintem solicitate. Cind nu mai sintem invitate la castinguri, sedinte foto etc., termenul de valabilitate a trecut, vin alte fete care ne ocupa locul.

– La ce virsta se intimpla asta?
V: Depinde de felul in care arati.
A: Sau poti sa te indragostesti si sa te casatoresti si brusc totul se termina, pentru ca atunci cind ai familie, nu mai ai timp pentru modelling. Totul ramine ca o amintire frumoasa.

– Ce fac modelele dupa ce pleaca?
A: Se uita la fotografiile de cind erau modele.
N: Fac cariera. Familie. Copii. In alte tari modelele cistiga destui bani pentru ca atunci cind parasesc podiumul sa traiasca bine fara a fi nevoite sa lucreze. Aici ne cautam de lucru, cautam un sot…
V: In plus, raminem in aceeasi companie. Aici ramin prietenii nostri, asa ca sintem mereu invitate la petreceri, chiar daca nu mai sintem modele.

– Povestiti-mi despre notiunea de hostess, cu ce se maninca?
V: Pur si simplu, insotim delegatii. Nu e ceea ce se vorbeste in oras, ca ne prostituam. Intimpinam delegatii la aeroport in costume nationale.

– Dar escorta de VIP-uri?
N: Agentia noastra nu se ocupa cu asa ceva. Directoarea este categoric impotriva.
V: Cunoastem alte agentii care se ocupa cu asta si cistiga multi bani. Pentru asta se plateste mai mult decit pentru fotografii.

– In ce consta?
N: Fata frumoasa insoteste un barbat la cina, petreceri etc. si apoi, din proprie vointa sau nu, nu stiu sigur, are loc continuarea banchetului…
– V: Din cite stiu, i se plateste in plus daca e de acord.

– Dar voua vi s-a propus vreodata asa ceva?
N: Noua nu ni se fac asa propuneri, pentru ca stiu ca sintem dintr-o agentie respectabila.
A: Cred ca totul depinde de felul in care te prezinti.

– Viata voastra s-a schimbat de cind ati devenit modele?
V: Acum avem alta viata. Alt cerc de prieteni, alte invitatii.

– Care sint obstacolele frumusetii?
N: Pentru a fi frumoasa e nevoie de bani.

– De unde faceti rost de acesti bani pentru a fi frumoase?
N: Nu am spus ca avem acesti bani, ci ca avem nevoie de ei.
A: Fiecare fata are viata personala, din care fac parte parintii sau un barbat. Modellingul e mai mult un hobby, iar barbatul intelege asta. Si trebuie sa ne ofere tot ce meritam.

– Va afecteaza faptul ca oamenii cred ca femeile frumoase sint proaste?
A: Eu nu cred ca trebuie sa ne afecteze.

– V-ati ciocnit vreodata de o asemenea atitudine?
A: Cred ca fiecare model are concurenta si pot sa existe birfe.
V: S-a intimplat ca prima reactie cind afla ca esti model sa nu fie prea buna. Insa pe urma, cind oamenii ajung sa te cunoasca, isi schimba parerea.

– De ce credeti ca s-a format aceasta parere?
N: Pentru ca se spune ca daca femeia e frumoasa, ea nu are nevoie de minte.
V: La fel cum se spune despre barbati ca daca au bani, nu au nevoie de minte. Pe mine proasta inca nu m-a numit nimeni.

Brandurile personale a fi sau a nu fi

Binecuvîntaţi de existenţa lui Tom Peters, astăzi ne putem bucura de prezenţa brandurilor personale. Un fel de oameni care vînd tot, toţi îi cunosc, au mulţi bani şi împart în dreapta şi în stînga tot felul de sfaturi. Îi vedem peste tot: în emisiuni televizate, filme, publicitate… dar ce ştim despre ei? Mai mult decît atît, avem branduri aici, în Moldova, unde gara, parlamentul şi catedrala sînt în aceeaşi staţie? Pentru a înţelege toate cestea, am invitat specialiştii în personal branding la un ceai dulce-acrişor la Panipit. Chiar dacă era tîrziu şi gerul ne gîdila greoi pe la ceafă, a venit toată lumea. Ludmila Andronic (redactor-şef la revista „Business Class” şi Preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Relaţii Publice), Sorina Ştefîrţă (ziarul „Timpul”), Nata Albot (jurnalist şi blogger), Vasile Botnaru (radio „Europa Liberă”), Eugen Boico (agenţia de publicitate şi PR „NRG”). Moderatorii acestei reuniuni creative au fost Angela Braşoveanu şi Nătăliţa Efros.

Angela BRAŞOVEANU. Ideea acestei mese rotunde mi-a venit după ce am citit cartea lui Comănescu „Cum să devii un nimeni”. Aş vrea să încercăm să punem alături brandurile, celebrităţile şi vedetele, să vedem cît de mult se suprapun şi prin ce, totuşi, diferă.

Nătăliţa EFROS Să vedem ce este un brand personal. Cine sînt oamenii-brand, prin ce se definesc şi, desigur, să vedem ce avem la noi pe piaţă.

Eugen BOICO Acum doi ani aveam o discuţie foarte aprinsă pe un forum de specialitate despre criteriile care definesc un brand şi am ajuns la un consens foarte simplu: moldovenii consideră noţiunea de brand drept decoraţie. Însă dacă este să privim din perspectiva definiţiei date brandului avem patru elemente caracteristice: valoarea afacerii (dacă vorbim despre brandurile comerciale), numărul de persoane care cunosc brandul dat, asociaţiile sau transferurile de imagine care se fac cu referire la brand şi calitatea asocierilor cu brandul dat. În aşa fel avem branduri slabe şi puternice, rezistente şi vulnerabile. Acum, dacă este să ne referim la brandurile personale, atunci orice persoană care dispune de un capital social, nemaivorbind şi despre cel financiar, recunoscută de un grup mare de oameni, poate fi numit brand.

Nătăliţa EFROS În momentul în care devin o persoană urmată de alţii…

Eugen BOICO Da, atunci cînd devii punct de referinţă pentru cei din jurul tău, poţi fi numit brand.

Vasile BOTNARU Abordarea este mai simplă. De ce „Orange” nu m-a luat pe mine să îmi pună mutra pe CD, dar l-au invitat pe Dan Bălan? Explicaţia constă în faptul că ei mizează pe o cotă de profit, pe care tipul ăsta le-o asigură. Uite asta înseamnă că el este brand. Dacă eu zic că „Maestrul şi Margarita” este un roman elitist, iar Bulgakov este brand, atunci asta e valabil pentru o categorie de oameni, pentru că totuşi cînd vorbim despre branduri personale trebuie să ne referim şi la aspectul comercial, cît vinde. Branduirea în zona politicului sau a vedetelor este şi mai vulnerabilă. În România funcţionează cînd îl pui pe Ţiriac pe un pachet de ţigări: uite mă, asta fumează tipul. La noi nu merge.

Nata ALBOT Părerea mea despre brand se reduce la aspectul comercial – ceva care vinde, orice ar fi asta, Pavel Stratan sau Cleopatra. Asta pînă nu demult nu funcţiona absolut deloc în Moldova. Dar mi se pare mie că şi acum ceea ce apare la noi ca brand, iniţial este recunoscut în afară, de exemplu România. De multe ori mă gîndesc: Andreea Marin se spală cu şampon Head&Shoulders, Răduleasca cu Pantene, iar la noi se importă aceste spoturi fără a le schimba cu imaginea vedetelor autohtone. Pornesc de la ideea că nu avem piaţă de desfacere a brandurilor, la noi nu se practică transferurile de imagine. Se pare că branduri există, dar nu ştiu cît de mult le putem considera viabile din moment ce nu aduc profit.

Angela BRAŞOVEANU. Poate asta se întîmplă pentru că brandurile noastre sînt prea accesibile, le vezi în lift, la piaţă, pe stradă, în restaurante fast-food, la nuntă. Ei devin foarte ordinari şi neinteresanţi. Dacă o vezi pe Zinaida Julea cărînd plasele de la piaţă sau pe Botgros la cea mai ordinară nuntă, nu mai ştiu dacă poţi să creezi mitul despre ei, să vrei să te identifici, să îi descoperi.

Ludmila ANDRONIC Chestia cu brandul personal este mai necunoscută, acesta este o marcă comercială comunicată strategic. Acuma cîtă strategie folosesc brandurile noastre, asta e altceva. Atîta timp cît o persoană nu se promovează, ea nu poate fi brand. Atîta timp cît nu te comunici pe tine, ca mai apoi să te comunice alţii, nu poţi accede la etapa de brand personal.

Angela BRAŞOVEANU. Se zice că noi la naştere toţi sîntem branduiţi pentru că părinţii ne-au dat un nume, ceva care ne identifică şi ne diferenţiază de alţii.

Nătăliţa EFROS Să vorbim despre aspectul practic. Cum să construim un brand, care sînt paşii care să ajute la formarea unui brand personal?

Ludmila ANDRONIC La prima etapă este acumularea de cunoştinţe, de experienţă şi abilităţi. Îţi alegi un domeniu în care te dezvolţi. Atunci cînd devii expert oamenii apelează la tine, la expertiza ta şi apoi vin banii, unii sînt gata să plătească destul de mult pentru fiecare cuvînt pe care îl scoţi tu.

Nătăliţa EFROS Procesul de apariţie a brandului este unul de autocreare sau de autocunoaştere?

Nata ALBOT Părerea mea este că procesul de apariţie a unui brand implică şi una şi alta, iar a treia etapă este autopromovarea. Pentru început trebuie să stabileşti clar ce vrei să faci: să prezinţi nunţi, să faci radio, să cînţi. După asta te dezvolţi perfecţionîndu-te, iar ulterior te promovezi. Astăzi cel mai bun moderator de ceremonii este Andrei Porubin, un brand în domeniu, iar pentru ceea ce face i se plăteşte destul de mult.

Angela BRAŞOVEANU. Uite că se produce şi transferul de imagine, căci dacă nunta ţi-a prezentat-o Porubin, respectiv evenimentul are un statut!

Nata ALBOT După ce te cunoşti şi determini ce vrei să fii, începe procesul de autocreare, iar la final promovezi tot ce ai obţinut.

Nătăliţa EFROS Haideţi să vorbim despre nişte paşi concreţi, să încercăm să îi enumerăm.

Eugen BOICO Primul pas şi unul dintre cei mai importanţi este să fii cel mai bun în domeniu.

Nata ALBOT Bun sau deosebit.

Ludmila ANDRONIC Trebuie să fii şi ambiţios, or tu poţi fi suficient de bun, dar dacă nu ai ambiţia să te faci văzut şi auzit, atunci eforturile tale nu se materializează.

Angela BRAŞOVEANU. Dar unde este aici limita între autobranding şi realitate? S-ar putea să crezi multe lucruri bune şi frumoase despre tine, dar să nu se confirme sau să nu se materializeze.

Vasile BOTNARU Poate mai bine stabilim criteriul unde funcţionează autobranding-ul. Porubin e foarte bun maestru de ceremonii, după ce a fost foarte bun moderator. Dar va funcţiona oare acel transfer de imagine despre care aţi vorbit voi mai devreme atunci cînd Porubin o să facă publicitate la prezervative? Îl va crede oare lumea pe cuvînt că ele sînt cele mai bune? Porubin vinde orice sau numai nunţi? Brandul personal este omul care vinde orice în alt domeniu decît cel în care este foarte bun. Spre exemplu, un jucător de tenis face publicitate la o marcă de maşină, iar lumea se aruncă să o procure. Uite, aici vorbim despre brand. Aşa că trebuie să stabilim plafoanele de brand.

Angela BRAŞOVEANU. Dar un brand oricum nu poate vinde orice, Ţiriac nu cred că poate să vîndă pamperşi.

Eugen BOICO Totodată sînt oameni care în viaţă nu o să-l asculte pe Ţiriac.

Vasile BOTNARU Eu mă refeream la mecanisme care funcţionează, adevărat că el nu trebuie să vîndă pamperşi, dar trebuie să aibă credibilitate pentru domenii diverse.

Nata ALBOT Brandul trebuie să fie credibil, cel mai bun şi deosebit în ceva, iar la final este targetul în care se dezvoltă.

Angela BRAŞOVEANU Mai depinde şi de faptul cum se poziţionează brandul personal. Suruceanu dacă face publicitate la un brandy ieftin niciodată nu va face reclamă la un coniac de 40 de ani. Chiar dacă coniacul ar fi fost mai potrivit pentru el. Dar în moment ce alegi să prezinţi o băutură ieftină te identifici cu publicul care o consumă.

Nata ALBOT Mie mi se pare o asociere foarte reuşită între Vitalie Dani şi parfumul de la „Viorica Cosmetic”. Sesiunea fotografică este una reuşită, amplasarea pe lîngă zonele cele mai populate iarăşi este o strategie bună. Partea cea mai bună este că “Viorica Cosmetic” a apelat la un brand autohton şi nu ne-a importat un spot cu oameni din afară.

Eugen BOICO În industria parfumeriei oamenii nu cumpără doar o marcă identificată printr-o persoană, ci mai degrabă este vorba despre o legendă, un mit. Avem legenda Coco Chanel, astfel cumperi o senzaţie, o istorie. Ei, în situaţia asta la „Viorica” totul este la suprafaţă, vezi sticluţa, îl vezi pe Dani şi atît. Nu există mitul, istoria, povestea.

Nata ALBOT Pînă la urmă vedeţi că ajungem la ideea de brand-legendă, fiecare brand are nevoie de o legendă. „Coca Cola” este legendă, „Volvo” este legendă.

Nata ALBOT Vă deschid un mic secret, atunci cînd am deschis magazinul de accesorii soţul mi-a propus să ne facem de cap. Am inventat o legendă, că am fost în Olanda, acolo am întîlnit-o pe fiica nelegitimă a lui John Lennon, care este designer, dar acuma trăieşte în Tibet şi nu este accesibilă oricui. Ea m-a plăcut şi mi-a propus să-i distribui bijuteriile. Am vrut să ne poziţionăm altfel pe piaţă. Am spus chiar acest lucru şi întrun interviu.

Angela BRAŞOVEANU Dar o asemenea legendă nu se hrăneşte doar cu un mic interviu pe un site… Era nevoie de o campanie întreagă şi de multă tărie de caracter în a o susţine cu detalii noi, la fel de veridice… Dar să vorbim despre brand-ul Nata Albot, tu eşti una din puţinele persoane de la noi care ştie cît de des să apară, ce să zică, cum să se promoveze. Lumea te vede brand. A fost o chestie raţională, ai făcut nişte paşi conştienţi sau totul a venit de la sine?

Nata ALBOT Nu, a fost un lucru inconştient şi continuă să fie aşa. Astăzi refuz foarte multe oferte de a apărea pe coperţi. Dar nici nu pot sta în umbră, fie fac un articol pe blog, fie dau un interviu în presă şi pe fundalul şters al capitalei noastre astea ies la suprafaţă. Însă dacă ar fi mai mulţi alde Nata, sau Vasile Botnaru etc., ar fi foarte greu să te faci auzit şi văzut. Ar fi concurenţă şi ar trebui să dai din coate de zece ori mai mult pentru a deveni brand.

Angela BRAŞOVEANU Dar faptul că ţi-ai făcut blog confirmă că nu îţi place anonimatul. Adică a fost o acţiune foarte conştientă.

Nata ALBOT Blogul este o poveste cu început la Fabrica de Staruri. Atunci eu ziceam că nu voi avea aşa ceva niciodată. Dar cînd am pus la cale proiectul „Aventura Americană”, mi-am propus să folosesc blogul ca instrument de promovare a proiectului. Ulterior am văzut că funcţionează, cînd am descoperit cîtă lume citeşte.

Angela BRAŞOVEANU Am observat că pe alocuri te transformi într-un Guru al tinerei generaţii, dai sfaturi fetelor, postezi tot felul de articole personale.

Nata ALBOT S-ar putea, dar există situaţii cînd nu mă plac cei care citesc ce scriu, îmi dau tot felul de replici, unele mai dure decît altele. Asta m-a făcut să ajung la concluzia că cel mai sincer mă place mămica mea.

Eugen BOICO Adevărul este că un brand nu trebuie să placă, ci să creeze rezonanţă. Dar este important să fie sincer. Problema brandurilor noastre este că sînt prea accesibile.

Vasile BOTNARU Accesibilitatea asta mai este provocată şi de proporţiile ţării în care trăim, altfel nu e posibil în oraşul ăsta mic, la tot colţul te întîlneşti cu un brand. Pentru ca să se mişte ceva pe piaţa brandurilor trebuie ca proporţiile acestei pieţe să fie altele, mai mari, pentru ca şi vînzările să fie mari. Brandul adevărat trebuie să îţi aducă randament.

Eugen BOICO Avem un caz de excepţie pe piaţa autohtonă cînd o simbioză dintre un brand personal şi o companie a adus un profit considerabil. Este oferta de Crăciun de la Voxtel, astăzi Orange, de CD cu Pavel Stratan. Atunci numărul de clienţi a crescut cu mai bine de 100 mii de oameni. Un astfel de parteneriat nu a mai fost pînă acum nici la Orange, nici la concurenţi.

Nătăliţa EFROS Nata, ce s-a întîmplat cu băieţii de la Fabrica de Staruri, care se părea că aveau să ajungă branduri în muzică?

Nata ALBOT După Fabrică băieţii s-au pornit fiecare pe drumul său. Proiectul respectiv este unul bun în calitate de concept comercial, dar trebuie să existe o fază de continuitate, ceva ce se întîmplă după proiect. În toată lumea acest gen de proiecte se materializează în turnee, apariţii în reviste, emisiuni, oamenii sînt în continuă descoperire.

Angela BRAŞOVEANU Se mai întîmplă ceva, brandurile noastre ajung la un grad maxim de celebritate, după care se plafonează uşor, nu mai au ce oferi, nu se mai fac interesante prin nimic. Nătăliţa Barbu a obţinut toate regaliile posibile, ce se mai poate face la gradul de notorietate al lui Nelly Ciobanu, spre ce să tindă?

Ludmila ANDRONIC Spre deosebire de Nelly Ciobanu, Geta a putut foarte bine să asigure continuitatea parteneriatului oferit de „Orange” la Eurovision. Nelly nu a fost pregătită să folosească tot de la cei care i-au acordat susţinere la Eurovision. Nu a folosit toate oportunităţile pentru a se vinde.

Angela BRAŞOVEANU Acum se face atîta vîlvă în jurul acestui Turcu, ce-ar fi dacă el ar merge la Eurovision?

Eugen BOICO Rezonanţa pe care a creat-o şi numărul de oameni care îl susţin sînt argument că trebuie să fie încurajat.

Nata ALBOT Amintiţi-vă ce val de nemulţumire a trezit Pavel Stratan. Toţi se cruceau de versurile pe care le cînta, îl judecau, ziceau că vorbeşte păsăreşte. A fost suficient ca peste Prut să fie recunoscut, ca să zicem şi noi că Stratan e băiat bun şi are muzică bună.

Angela BRAŞOVEANU Să nu confundăm, în cazul lui Stratan era un pic de produs, la Turcu produsul lipseşte.

Sorina ŞTEFÎRŢĂ Mi se creează impresia că nişte băieţi ironici îşi bat joc de un biet om din lipsă de aventură. Pavel Turcu nu este cultură, nu este muzică de calitate.

Vasile BOTNARU Violeta Cojocaru este în Niger în misiune UNICEF, strategiile de comunicare care funcţionează peste tot, acolo nu merg. Ei au cea mai mare rată de mortalitate a copiilor şi în zadar UNICEF le învaţă pe mame să nu dea apă din conductă la copii ca ăştia să nu se îmbolnăvească de dizenterie. Se foloseau strategii de comunicare plătite din gros, dar nu mergea. Acuma ei au găsit soluţia: este suficient să spui asta şefului de trib. Aşa e şi cu Turcu, funcţionează în trib, dar dacă noi vrem să arătăm că avem alt nivel, atunci trebuie să alegem vedetele pe care le promovăm, brandurile pe care le promovăm.

Eugen BOICO Turcu este o realitate a revoluţiei You-Tube în Moldova. Trebuia să se întîmple.

Vasile BOTNARU Păi, unul din cele mai vizionate filmuleţe de pe YouTube este cel cu tipul care ţine chibritul aprins la fundul unui alt tip care trage un vînt şi răbufneşte flacăra. Dacă acesta este un criteriu după care să ne conducem…

Angela BRAŞOVEANU Să vorbim despre brandurile politice. Avem, nu avem, cine sînt?

Ludmila ANDRONIC Am lucrat cu brandul Lupu în campanie, m-am ocupat de partea cu media. Comunicarea lui electorală pornea dintr-un moment de criză, pe de o parte erau cei care îl murdăreau, iar pe de altă parte – cei care îl creditau cu încredere şi admiraţie. El şi-a propus din start să nu atace pe nimeni şi nici nu s-a aşteptat să fie atacat urît. Primul mesaj pe care l-am dat a fost că Lupu nu este proiect comunist. Nu a convins sută la sută pînă a refuzat să facă alianţă cu comuniştii. Opinia publică demonstrează că imaginea lui a crescut considerabil. Materializarea brandului „Preşedintele Lupu” nu a avut loc, aşa că el a rămas simplu deputat, spre deosebire de colegii din Alianţă. Brandul Lupu s-a autocreat, pentru toţi a fost o surpriză cînd a fost numit Preşedinte de Parlament, la brandul lui nu s-a mai lucrat apoi. Gradul de credibilitate în brandul Lupu este destul de mare, dar mai este loc pentru a se dezvolta. Referitor la piaţa brandurilor politice, putem afirma cu certitudine că este o penurie, nu ştiu dacă, în genere, vorbim despre branduri.

Nata ALBOT Brand politic îl consider pe Chirtoacă, pe alocuri conştient, pe alte părţi inconştient, el a fost destul de curajos în procesul de constituire a numelui.

Ludmila ANDRONIC Nu ştiu cît este de potrivit în situaţia politică a Moldovei să vorbim de branduri. Aşa îl putem menţiona şi pe Filat brand.

Nata ALBOT Acum Vlad Filat a învăţat să facă pauze cînd vorbeşte, are mai multă încredere în sine ca politician, schimbarea a fost vizibilă. Îşi aranjează mai bine gîndurile, dar mi se pare că lipseşte familia lui, ceea ce face dincolo de politică.

Ludmila ANDRONIC Un brand excentric totuşi avem – Mihai Ghimpu. Face show în parlament, aruncă tot felul de replici care prind la public. Asistăm la naşterea unui brand excentric, care face transfer de comportament în funcţie de statutul pe care îl îndeplineşte. Cînd este şef de stat are mult echilibru, iar cînd este preşedinte de parlament face spectacol.

Angela BRAŞOVEANU Să facem un top al brandurilor. Cele în devenire, cele expirate, cele sinucise, cele în creştere sau în descreştere…

Vasile BOTNARU Să facem…

Mulţumim restaurantului Panipit pentru găzduire!
Nata ALBOT

Cătălina Bojescu

P_fe7dbf32c4Cătălina Bojescu a lui Ion. Visez mult, vorbesc mult şi zâmbesc mult. Nu ştiu dacă am ceva special, dar îmi place să cred că aş avea.

Sunt înrolata într-o echipa de oameni creativi, plini de viata şi care sunt o masă omogenă a unei agenţii de publicitate din Chişinău. A fost un hobby, acum ceva la care nu pot renunţa şi anume la tenisul de câmp – o dragoste aparte în viaţă. Un antrenament cu picii mă face să simt că prind aripi, îmi dă o doză nebună de energie pozitivă şi de fiecare dată îmi place să îi văd dornici de a învăţa ceva nou când calcă pe terenul de tenis.

Suntem 2 copii ferice la părinţi, eu şi fratele meu Emil. Am avut parte de o copilărie frumoasă şi plină de peripeţii.

Mi s-a spus şi o şi recunosc. Vreau să fac prea multe lucruri deodată şi încăpăţinată cum sunt, odată ce am promis un lucru, încerc din răsputeri să-l duc la capăt. Efectul: sunt adesea într-o permanentă criză de timp. Da, asta sunt eu, mereu pe fugă, mereu în întârziere, mereu cu ceva urgent de făcut.

Deviza: „Never, never, never, never give up!” Winston Churchill

Cel mai de preţ lucru: Oamenii dragi.

Când sunt suparată: Ori tac şi nu bag pe nimeni în seamă… ori mă plâng dar degeaba mă plâng :) De fapt, încerc să zâmbesc.

Cea mai frumoasă vacanţă: O vacanţă de pe vremea când eram copil şi nu îmi păsa de nimic, nu aveam nici un stres şi zâmbeam şi mă distram în fiecare zi :)

Nu spun nu propunerii: De a face ceva interesant, inedit.

Mă feresc: De persoanele mincinoase şi prefăcute.

Regret că: Nu obişnuiesc să regret :)

Nu aş renunţa niciodată la: Felul meu de a fi.

Cei mai buni prieteni: Puţini care mă ştiu şi mă suportă aşa cum sunt.

O zi perfectă: O zi în care la sfârşitul ei zâmbesc şi zic mâine poate fi mai rău.

Top 5 Meritul Cinic

As you read the punkt blog, make a point of checking out www.superbcasinos.com where you stand the chance to win amazing cash prizes.

1. Înroșiri la scară mare.
Decoraţi: Ionuț Grosu și Viorel Mardare, care au reușit să facă 100 000 de oameni să se joace de-a Turcu. Pe gratis. Şi acuzînd cealaltă parte a planetei Moldova, care nu a intrat în joc, de constipare culturală. Apoi, la fel de nonșalant, s-au plictisit și au abandonat „visul” omului cînd acesta se și vedea strălucind Luceferește pe scenele Eurovizioanelor! Apoi iar l-au luat de jos, l-au scuturat şi l-au pus în uz. Să ne turcim definitiv.

2. Bunul simț în apărare
Decorat: Vitalie Marinuță, ministrul Apărării al Republicii Moldova, pentru pledoaria sa în favoarea eventualei participări a militarilor moldoveni la operațiunile militare din Afganist–an: “Dar dacă să vorbim despre eventualele pierderi, atunci  haideţi să ne aducem aminte de cifre – cîţi cetăţeni ai Republicii Moldova au decedat ca urmare a incidentelor rutiere – în 2009 au fost aproape 400. Este o cifră impunătoare. Dar dacă vorbim de incendii sau în rezultatul gripei pandemice AH1N1?”. Să îmbunătățim dar cifrele cu niște decesuri în Afganistan…

3. Bășici și arsuri spirituale
Decorat: Victor Stepaniuc pentru intenția de a sta în fruntea unei campanii de renaștere spirituală. Nu vă gîndiți asupra nopții ce chip ar putea să ia renașterea spirituală condusă de un asemenea Hegemon…

4. Forma gazoasă
Decorați: Iurie Colesnic pentru faptul că a mîncat fasolele strategice din frigiderul AMN, Victor Osipov pentru faptul că a făcut public meniul zilnic al conducerii partidului și Serafim Urecheanu pentru iluzia că fidelitatea în partid se căleşte cu boboase, iar penele intelectuale se deplasează doar cu  surse de energie alternativă.

5. Decorațiuni externe.
Decorat: Serghei Ratușneac, primar de Ujgorod, candidat la președinția Ukrainei, pentru declarația „Молдаване – самая тупая нация».”Ужасно, что молодую политическую элиту славянской страны Украины представляют два недоделка. Один представитель нации, которая всех ненавидит (probabil, liderul „Frontului Schimbării” Arsenii Iațeniuc, n.red.). А второй – представитель самой тупой нации. Если вы не в курсе, то Тигипко родился в Молдавии”. Merită să amintim că și Victor Iușcenco, în primăvara anului 2009, l-a complimentat pe unul din lucrătorii tehnici care făcuse o greșeală: “Вы как молдаванин…”. Mai tîrziu a recunoscut că a fost o glumă nereușită. O concluzie, ceva?