Mircea Dinescu, Le-am spus: domnilor, cumparati Basarabia

dinescuMircea Dinescu a venit la Chisinau sa-si aminteasca “ce poet minunat era pe vremuri si ce publicist al dracului a devenit”. in doua zile a reusit sa lanseze cele doua volume de poezie aparute la editura “Cartier”, sa salveze prin prezenta sa un colocviu mai mult bahic decit literar
al Uniunii Scriitorilor, sa acorde citeva interviuri si sa refuze citeva zeci, sa guste si sa-i placa placintele de la Taifas si Traminerul de colectie de la Milestii Mici, sa-si cumpere un portbagaj de ceaiuri “pentru oameni subtiri” si chiar sa gaseasca o jumatate de ora pentru o discutie cu noi. Am cautat sa-l intreb mai intii de toate despre recenta sa indeletnicire – studierea arhivelor Securitatii, subiect dezbatut in dialoguri publice, dar nu si in Parlamentul moldovean.

– Noi, la Chisinau, raminem la o tentativa timida de a discuta despre deconspirare, lustratie. Tot umblam in jurul predictiilor presedintelui Lucinschi, care a spus ca daca deschideti aceasta cutie a Pandorei, o sa ramineti fara de intelectuali. Dvs. ati avut aceasta preocupare inainte de a deschide cutia?

– Imediat dupa ‘90, pentru ca il stiam pe colonelul care se ocupa de Uniunea Scriitorilor, l-am cautat si l-am intrebat daca nu vrea sa scoatem o carte impreuna: un om care a avut de a face cu “baietii” si un colonel de securitate despre lumea literara. Si mi-a spus nu, domnule Dinescu, va fi o mare tragedie pentru cultura romana daca vorbesc, va rog. Si a disparut in ceata. M-am gindit o tira la chestia asta. Stiam inca inainte de ‘89 sa detectez informatorii, urechistii care veneau la Casa Scriitorilor la restaurant. Pe de alta parte, nu banuiam insa ca oameni importanti din cultura romana au cochetat sau au colaborat din greu cu Securitatea. Am avut si eu citeva revelatii studiind acele dosare.

– Dar sinteti un om tare, nu aveti cosmaruri dupa asta?
– Am vazut multe la viata mea si nu ma mai patetizez. Daca vrei, la noi s-a purtat ceea ce s-a numit in Polonia Solidaritate, dar la noi Solidaritatea s-a manifestat mai degraba in zona ticalosilor. Ticalosii sint solidari. Intelectualii de frunte s-au insularizat, s-au nutrit din propriul orgoliu, n-au vrut sa-si puna pielea in saramura pentru colegul lor.

– Si rezistenta prin cultura ce a fost?
– Rezistenta prin cultura a fost o forma lasa de a nu mirii impotriva sistemului. Era o iluzie ca poti sa faci rezistenta prin cultura. Era o teorie care convenea foarte tare Securitatii. Baieti, scrieti voi. Despre ce? Despre intuneric, despre ingeri, despre leguminoase… Dar nu cumva sa spui “Jos comunismul” sau “Jos dictatura”. Intelegi, atita vreme cit traiam in rezervatia de la Casa Scriitorilor, rezervatia de ingeri de la Mogosoaia, rezervatii ce erau bine tinute sub observatie, era perfect. Daca sareai gardul rezervatiei si aratai ce e cu cozile alea, cum e posibil ca Securitatea sa-ti asculte telefonul, de ce trebuie sa te duci cu masina de scris o data pe an la militie, sa bati acolo in fata unui tablagiu, sa vada caracterul de litere… Masina de scris era considerata ca o mitraliera. Cum aveau unii permis de portarma, asa trebuia sa ai permis de masina de scris. Lucruri care pareau de necrezut in Occident, in Romania intrasera deja in banalitate. Or, scriitorul roman, atita timp cit putea sa-si scrie poezica si sa-si faca metafora, putea sa se considere ca facea rezistenta prin cultura. Ei, eu nu am putut sa fac rezistenta numai prin cultura, ma apuca lehamitea, rusinea fata de copii si am strigat ca regele e gol, in interviul acela din Liberation.

– Si totusi, intelectualitatea romana a emanat niste disidenti, a mai zdruncinat un pic aceasta imagine.
– Trebuie sa recunoastem faptul ca dupa ‘89 au aparut unii care s-au dat disidenti. Hai sa fim seriosi. Era o vorba si pe vremea ilegalistilor – putini am fost, multi am ramas. Au aparut multi ilegalisti comunisti dupa 23 august ‘44.

– Ca si revolutionari dupa…
– Da, ca si revolutionarii. Putem sa spunem ca am avut scriitori de geniu, dar nu am avut scriitori care sa faca cu adevarat rezistenta. Nici eu nu cred ca pot sa spun ca am facut ceea ce se cheama o rezistenta. Ma gindesc, de ce nu am strigat cu zece ani inainte, atita vreme cit puteau sa-mi apara cartile? Apropo de rezistenta prin cultura, in clipa in care am vazut ca nu mai pot sa public nimic, dupa ce aveam trei premii ale Uniunii Scriitorilor si premiul Academiei Romane, m-a apucat disperarea si am spus: gata, dau cu caciula de pamint. Daca imi apareau cartile in continuare, cine stie, poate ma apuca si pe mine ‘89 sub plapumioara, linistit, acasa.

– Nu-mi vine sa cred. Intelectualii sau scriitorii in speta se fac responsabili de esecurile politice, de brambureala politica prin care trece tara noastra?
– Da, a fost o greseala a intelectualilor romani, care, imediat dupa ‘89, s-au retras, scirbiti de politica. Si Blandiana, si eu, si inca vreo patru-cinci scriitori, imediat dupa ‘89 eram deja mituri nationale. Si am fi putut ocupa scena politica. De altfel, trebuie sa spun ca Iliescu, inca din primele zile, a vrut s-o numeasca pe Blandiana vicepresedinta a Frontului National. Blandiana s-a recuzat si m-a propus pe mine. Si eu m-am recuzat.

– Si Iliescu va datoreaza propria longevitate…
– Pai, intr-un fel, faptul ca noi ne-am retras (eu m-am retras la Uniunea Scriitorilor) a fost o mare prostie. Cum a fost o mare prostie sa fiu Presedinte al Uniunii Scriitorilor. Am pierdut doi ani din viata. Noroc ca m-am trezit, am trecut la publicistica si am facut Academia Catavencu, primul ziar de satira politica care a devenit ziar national. Unde l-am demitizat tare dupa aia pe Iliescu si a contat, poate. Dar, daca ne bagam in politica de la inceput, Romania ar fi putut sa arate altfel. Pe de alta parte, au fost mari scriitori in politica, si Doinas, si Paleologu, au fost senatori, au fost deputati… A incercat si Manolescu… Sigur ca armele fine ale scriitorilor nu se potrivesc atit de bine cu armele rudimentare ale politicianului. Ca dovada, o buna parte din activistii de partid au fost resapati, aia din esalonul doi, si au facut cariera uluitoare. Faptul ca in 2005 copiii activistilor de partid, nascuti in cartierul Primaverii, sint inca in primele rinduri ale politichiei romanesti demonstreaza ca acea scoala de profesionisti ai puterii, cu un sistem bine pus la punct de adormire a maselor populare, e inca viabila in Romania.

– Daca ar fi sa facem o lista de mari pacate ale scriitorilor, ale politicienilor, ce loc ar ocupa in acest top pacatul stratificarii societatii in care unii se imbogatesc si altii saracesc…
– Aici nu-i problema bogatiei si saraciei. Problema dramatica e ca acesti scriitori, care s-au jucat de-a societatea civila la inceputul anilor ‘90 si care au avut succes, si care au impus un lider cum a fost Emil Constantinescu, au dat chix cu societatea civila. A fost cea mai jalnica guvernare, ca dovada, Iliescu a putut sa revina in forta, desi el nu mai reprezenta nimic la ora aia. Acea societate civila a fost de fapt fericita de sine insasi, a privit mai mult in propriul buric, s-a insularizat, a devenit un club select, drept pentru care si nu mai era, si nu mai este societate civila. Am si scris un articol despre faptul ca manelistii ocupa locul societatii civile, pentru ca mesajele lor, care pot fi de trei surcele, patrund la inima oamenilor. Citam un comunicat al Ministerului Sanatatii unde se spunea ca o treime aproape din cei care muncesc in strainatate, capsunarii romani celebri, se intorc absolut dereglati psihic. Spitalul din Socola e plin de oameni care acuza depresii cumplite. Au plecat de aici gata deprimati si s-au intors si mai darimati. Nu avem atitia psihiatri citi pacienti ne serveste societatea de consum romaneasca. Si aud intr-o zi o manea mai veche: “peste tot unde ma duc, sint roman nefericit, au plecat din a lor tara, stresati de partea financiara”, cam asa ceva. Manelistii inca de acum 4-5 ani pusesera diagnosticul pe care Ministerul Sanatatii l-a pus anul asta. Nu ma mai mira faptul ca, acum o saptamana, la Herastrau, cind au cintat astia, nici nu stiu dracu’ cum ii cheama – Copilul Minune, Copilul de Aur, Fata de Matase – s-au adunat cinci mii de oameni. Atunci am avut revelatia: ba, astia aduna cum aduna Solidaritatea in Polonia, intelegi, oamenii, amaritii. Adu-i pe toti politicienii la un loc, pe Basescu, pe Iliescu, pe Constantinescu sa vorbeasca in parc si nu vin mai mult de 70 de ametiti.

– Si mai are sanse societatea civila adevarata, fara de care Europa nu va accepta?
– Societatea civila are materie prima, ca si biserica ortodoxa. Biserica ortodoxa si-a pierdut o mare sansa de a reprezenta ceva in statul roman. Or, sa ne amintim ce a insemnat biserica catolica in Polonia si ceea ce a putut sa devina biserica ortodoxa in ‘90. Din pacate, biserica a ramas tot cu tamiia pe linga politicieni. Cred ca Iliescu daca moare, nici nu putrezeste la cit fum de tamiie i-au dat astia in decurs de 15 ani.

– Deci, e criza de pastori si in domeniul politic.
– E criza de pastori si in domeniul politic, si in domeniul societatii civile. Scriitorul roman se da de dreapta, el dispretuieste stinga, desi stinga in Occident este foarte puternica in rindul intelectualitatii si in rindul tinerilor. In Romania, orice intelectual este de dreapta. Dar, daca stai de vorba cu el, vezi ca de fapt ar vrea cultura sa fie subventionata, ar vrea sa primeasca salarii mai mari la o revista care nu se vinde… Conceptii de stinga cacalau, numai ca da bine sa fii de dreapta. Eu, care am reusit sa nu fiu umilit in aceasta lume, pentru ca m-am rupt la timp si am devenit patron de ziare, om de televiziune, m-am bagat in agricultura, am devenit producator de vin, pe mine ma bintuie mai degraba, pentru ca nu trebuie sa fii sarac ca sa fii de stinga. E destul de rusinos ca stinga a ramas inca in portofoliul batrinilor activisti de partid, clampanita tot de Iliescu si mozolita cu limba lui de lemn.

– Apropo de preocuparea dvs. pentru sat, cu vesnicia aia care s-a nascut acolo si acolo poate sa moara…
– De ani de zile fac filme cu acea lume, fiindca exista doua Romanii paralele care, evident, nu se intilnesc. Romania in care bintuie societatea de consum si Romania rurala care traieste ca in Evul Mediu si practica de fapt exercitiul supravietuirii. Acei oameni dau brinza contra vin, legume contra ingrasaminte, cal contra varza… Intr-un fel, acea lume practica exercitiul supravietuirii de sute de ani si nu poti sa spui ca nevroza este mai mare in sat decit in oras. Daca cineva a binevoit sa traiasca in saracie cum traieste mormolocul intr-o apa chioara, nu e nici o problema. Si eu provin dintr-un cartier de lumpenproletariat al Sloboziei, si, chiar daca parintii mei erau foarte saraci, nu pot sa zic ca am avut o copilarie nefericita. Traiesti in saracie si nu stii ce e ala tort de ciocolata si banana, motocicleta sau masina, visezi sa-ti iei cel mult o bicicleta… Cum taranul care nu are nimic viseaza sa-si ia o cotiga cu magari. Aveam un prieten care spunea: domnule, mi-i mila cind ii vad pe astia cu cotiga si magar… I-am spus, bai, fii atent, sa nu-ti fie mila ca asta are cotiga si magari. Mai sint in sat o suta care tinjesc sa aiba cotiga cu magari.

– Si ei trebuie scosi din starea asta sau nu?
– Ce te faci, intr-adevar, cu aceasta populatie, care este in Romania in proportie de 40 %? Ii omori pe toti, ca nu vor sa se armonizeze? Ar exista o solutie – convertirea saraciei in ecologie – caci taranul roman si poate taranul basarabean, neavind ingrasaminte chimice, n-a otravit pamintul. Comunitatea Europeana ar trebui sa se gindeasca la genul asta de state, care inca au falie de Ev Mediu, si sa n-o demoleze. Nu au cum sa aiba toti taranii computer si tractor. Si atunci ar trebui sa lase aceste enclave, daca vrei, ale epocii de piatra, sa existe sub o forma bine ghidata, subventionata. Si in Germania se aduc copiii de la scoli la fermele taranilor germani. Numai ca taranul german apasa pe un buton si i se amesteca urluiala, pune vacii muzica de Bach, sa dea lapte mai mult… S-au facut si la noi, dar ajutoarele SAPARD nu s-au dat unor tarani, ci unor milionari. Au devenit proprietarii unor ferme model, unde eu am facut un interviu cu vaci aduse din Franta, care intr-adevar ascultau muzica, ingrijitorii invatati sa le zica ale-ale, sa le vorbeasca frantuzeste, bonjour madame, merci madame, in fine. O crescatorie model intr-un sat prapadit. O chestie picata de pe luna. Taranii aratau ca din epoca de piatra, in schimb vacile erau din secolul XXII.

– Si le chemau Europa, cum au numit-o pe aia pupata de ministru…
– Cu banii aia, cinci milioane de dolari, puteai sa faci 200 de ferme taranesti, care ar fi ridicat cu siguranta satul la un nivel foarte mare. In schimb, au facut acolo aceasta minunatie, in care taranii nu au acces, sa nu imbolnaveasca vacile. Ingrijitorii sint dusi tot timpul sa faca razie, sa nu dea TBC la vaci, pentru ca jumatate din sat are tuberculoza. Intram in Europa, dar nu stiu ce ne facem cu TBC-istii si cu vacile alea analfabete de pe marginea liniei ferate. Am scris odata o poezie, „pascind zeci de ani pe linga linia ferata si tot vazind trenul, au inceput sa se creada locomotive si nu mai dau lapte”. In loc sa munceasca, tiuie ca trenul.

– La final am lasat bomboana de pe coliva… Ce-i cu relatia Romania – Republica Moldova, unde a ajuns, ce diagnostic aveti dvs. pentru relatia asta?
– S-au consumat atitea chintale de patetism cu acele poduri de flori pe care s-a facut bisnita! Au venit tot soiul de smecheri din Romania si au carat cu camioanele televizoare ieftine, aducind incoace carti cu termenul de garantie depasit. S-au facut multe escrocherii. Au aparut multe fundatii romano-basarabene. A fost o treanca-fleanca si in realitate s-au pierdut timpi foarte importanti. Daca Romania ar fi investit in Basarabia si intreprinderile de vin basarabene ar fi fost cumparate de Romania, si nu de Rusia, poate si cultura romano-basarabeana arata ceva mai bine.

– Dar de ce n-au investit?
– De timpiti. Le-am spus atunci: domnilor, vedeti ca e o solutie. Cumparati Basarabia, lasati-o cu patetismul, cu ideologia, cu limba romana. Cumparati fabrici, bagati citeva sute de milioane de dolari in Basarabia si cumparati-o. Dati pretul cel mai bun. Dar politicienilor nostri le placea mai mult sa aiba relatii cu Occidentul, sa intre in NATO. Se poarta chestia asta, stii, in fostele tari estice. E o mica nebunie, vrem sa ne smulgem din aceasta lume, sa parem altceva decit sintem, pe cind in realitate suferim de aceleasi boli si poate ne tratam mai bine impreuna daca eram mai atenti cu noi insine.

– Moldovenii in doua rinduri au votat comunistii, majoritatea se declara moldoveni si nu romani. Asta deranjeaza Bucurestiul?
– Da, din pacate, s-au facut niste sondaje daca romanii vor sa vina basarabenii cu viza sau nu, si marea majoritatea a zis ca da. Mie mi se pare o mare ticalosie sa ceri basarabenilor viza pentru Romania. Poate ca Romania ar fi trebuit sa fie mai atenta ce discuta la Comunitatea Europeana, pentru ca vom deveni un soi de jandarmi ai Europei. Vom sta cu armele indreptate spre Ucraina si Moldova, ceea ce este un lucru destul de dramatic. Trebuia gasita o solutie mai fina, sa tina cont de istoria comuna. Pentru ca e clar ca populatia saraca din Basarabia a fost usor de manevrat politic. Pe de alta parte, nici romanii nu au avut o politica care sa impresioneze, nici dupa Marea Unire din 1918. S-a consumat mult patetism, dar prea putina materie reala, cenusie si economica. N-am stiut sa punem peticul cald, care sa oblojeasca.

– Va simtiti aici un frate mai mare, va simtiti egal intre egali? Ce urmariti acum?
– E ridicol sa te simti un frate mai mare. De obicei, fratele mai mic e mai gogulici, e mai fericit ca fratele mai mare. Eu am fost fratele mai mic in familie si maica-mea a fost mai atenta cu mine. Deci, nu asa se pune problema. Eram curios sa vad ce s-a mai intimplat. Am fost in ‘91 aici, era vremea intunecata rau, mizerie mare. Acuma bintuie si pe aicea, pe unele strazi, un aer european. N-ai crede, vazind amaritii care vind prin Romania, prin piete, cuiele, sticlele de lampa si masinile de tocat, ca in Basarabia, in Chisinau, sint strazi, ca si in orice oras din Europa. E o realitate. Si tineretul, e clar, nu mai traieste cu complexul pe care l-au avut generatiile mai in virsta. Eu cred ca Basarabia va intra si ea in Europa, fiindca e inadmisibil sa nu intre. Ar fi o nedreptate istorica. Si Rusia. E singura solutie sa se spulbere odata si pentru totdeauna chestia asta cu cei doi poli. Atita vreme cit se vor cheltui bani pentru inarmare mai multi decit pentru sanatate si pentru invatamint, planeta e bolnava. E o prostie, americanii si-au facut scuturi atomice, avioane invizibile, submarine nemaipomenite, care s-au dovedit a fi ineficiente in fata terorismului. Vine unul cu rucsac in metroul londonez si se face praf sistemul din Londra cu tot cu detectoarele lor. Cade o cioara aviara pe Parlamentul basarabean si moare Parlamentul intr-o noapte. Deci, ar trebui regindita, dupa parerea mea, lumea in secolul XXI si mutati putin banii in alta parte decit au fost pina acum cheltuiti.